Un sondaj realizat la comanda PSD îl arată drept favorit pe Nicușor Dan în cursa pentru Primăria Capitalei, dar cercetarea introduce variabila „Cu sau fără Piedone”.
Nicușor Dan câștigă dacă Piedone rămâne. Dacă se retrage, Firea e pe locul 1
Sondajul, citat de HotNews și realizat la comanda PSD, realizat de Epsilon Poll la comanda PSD în perioada 20-22 mai, pe mai mult de 5.100 de identități online, are rezultate destul de diferite față de cel realizat de IPSOS, la comanda USR.
Clasamentul din sondajul făcut online la comanda PSD arată astfel:
- Nicușor Dan (susținut de Alianța Dreapta Unită) este pe primul loc în preferințele alegătorilor, fiind cotat cu 29% dintre voturi.
- Gabriela Firea (PSD) e pe locul 2,, cu 25%,
- Sebastian Burduja (PNL) e pe poziția 3, cu 17%
- Cristian Popescu Piedone (PUSL) – locul 4, cu 16%.
Apoi, sondajul introduce în discuție „variabila Piedone”.
Deci, cu cine ar vota bucureștenii, dacă actualul primar al Sectorului 5 și-ar retrage candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei?
Dacă e luată în calcul această ipoteză, atunci clasamentul arată astfel:
- Gabriela Firea, locul 1, cu 35%,
- Nicușor Dan, locul 2, cu 31%
Urmează și episodul 2 în abordarea „ce-ar fi dacă ”
În schimb, dacă s-a retrage Firea, alegerile pentru Primăria Capitalei ar fi câștigate de Nicușor Dan, cu 35%, iar Cristian Popescu-Piedone ar ieși pe locul 2, cu 26%.
Notă:
Despre aondajul Epsilon Poll, la comanda PSD:
- Universul de eșantionare: populația adultă, activă în mediul online, cu identitate /acces la internet prin adresa IP din Municipiul București, autoidentificată cu vârsta de peste 18 ani.
- Volumul eșantionului: 5.112 identități online/respondenți analizați. Mecanismele de ponderare și analiză a datelor se bazează pe programare Machine Learning, antrenat anterior pe seturi de date succesive de la nivelul Municipiului București, ca având o probabilitate verificată de 90%.
- Marja de eroare la nivelul întregului eșantion: ±5%, la un nivel de încredere de 90%.
- Metoda de culegere a datelor: Chestionar online, targetat pe categorii socio-demografice conform distribuției din populația adultă a Municipiului București.
- Perioada de realizare: 20-22 mai 2024.