Pe traseele STB, relațiile dintre părinți și copii se dezvoltă armonios. Sau, dimpotrivă, sunt puse la încercare. Lecții de viață, de limba română sau de economie, ai întotdeauna de unde alege.
🚌 Două prietene în 368 discută despre un lucru misterios, pe care una dintre ele era cât pe ce să-l cumpere. Dar, fiindcă în ultimul moment s-a răzgândit, cealaltă îi cere să-i explice decizia. Cu o putere de sinteză de care mulți dintre noi n-am fi capabili, tânăra a șuierat cu dezgust:
– Nu e nici wow, e și scump ca dracu’!
Tatăl cu aer de om care-a văzut și a trăit multe își chestionează băiatul abia trecut de adolescență despre cum o să-i arate ziua. Tânărul îi spune c-a avut noroc, fiindcă un băiat de la ei din sat i-a promis că pe seară îl ia cu dubița de la serviciu, așa c-o să economisească măcar două ore din drumul normal. Părintele îl ascultă mulțumit. Apoi, brusc, își dă seama că trebuie să discute despre ceva esențial:
– Să mănânci, copile, că altfel cazi din picioare!
– Da, când cobor merg să-mi iau ceva.
– Da-ți iei! Nu că-ți iei și nu-ți iei!
Băiatul îi dă asigurări că nu încheie ziua nemâncat. Apoi, din una-n alta, cei doi ajung cu discuția la un terț care-i datorează tatălui o sumă importantă. Datornicul nu dă semne c-ar vrea să-și achite datoria. „Păgubitul” e nervos și nu se sfiește să amenințe în gura mare:
– Dacă nu-mi dă banii, îl omor! Îl omor, îți zic!
– În loc să se alarmeze, puștiul îi răspunde, foarte relaxat:
– Hă, hă, dacă o faci, ție cine-ți mai dă banii ăia?
🚌 Șoferul de autobuz profită de semaforul care pare înețpenit pe roșu și dă un telefon. Pe ton alarmat, comunică problema:
„Dimensiunea la cauciucurile de iarnă pentru Golf nu e 195/65/15? M-a sunat Oana, că cică nu există mărimea asta!”.
🚌 Pe linia 226, un băiețel de 5-6 ani joacă „Fazan” cu mama lui. Joacă un soi mai special de „Fazan”: în loc ca fiecare dintre ei să formeze cuvinte cu ultimele două litere dintr-un cuvânt spus de celălalt, cei doi se concentrează pe prima parte. Au de găsit cuvinte care să înceapă cu un anumit grup de litere. Au ajuns la grupurile care pleacă de la B. Primul grup de litere, BE.
– Berbec!, strigă încântat copilul.
Apoi trec la BI.
– Bibilică!, vine răspunsul foarte prompt.
La BO, firește, chicotește „Bou!”. Iar la BU, „Buburuză”.
E limpede: deși ar putea alege orice fel de substantiv, puștiulică ține morțiș ca, la fiecare temă, să apeleze la animalele potrivite. Și-a făcut acest obicei, iar mama îi e complice amuzat. Totuși, când jocul ajunge la grupul de litere GHE, femeia nu se poate abține și-i face o farsă celui mic: spune ea, prima, „Ghepard”.
Descumpănit, băiețelul cade pe gânduri. Caută în minte o altă specie care să corespundă cerinței. Cum nu găsește, iar timpul trece, trebuie să apeleze la altceva. Dar se vede treaba că avem de-a face cu o mogâldeață foarte hotărâtă, care nu e dispusă la compromisuri prea mari. Fiindcă soluția lui, pentru cuvântul care-ncepe cu „Ghe”, nu se-abate mult de la subiectul favorit. Și o comunică, în cele din urmă, însoțită de un chicotit: „GHEARE!”.