Un șofer STB a prins un copil între ușile autobuzului, lovindu-l la picior. Mămica, revoltată, a făcut reclamație

21 iul. 2023
606 afișări
Un șofer STB a prins un copil între ușile autobuzului, lovindu-l la picior. Mămica, revoltată, a făcut reclamație
Un șofer STB a prins un copil între ușile autobuzului, lovindu-l la picior. Mămica, revoltată, a făcut reclamație. Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

O mamă a trăit un coșmar după ce a mers cu un autobuz STB. Șoferul i-a prins copilul între ușile mijlocului de transport, lăsându-l cu urme de lovituri.

„A plecat imediat după!”

În urmă cu două zile, la coborârea din autobuzul liniei 330, o mămică a avut parte de un incident extrem de neplăcut. Șoferul mijlocului de transport respectiv nu s-a uitat în oglinzile retrovizoare să se asigure că au coborât toți pasagerii și, astfel, a prins copilul femeii între uși.

Copilul a început să țipe de durere, iar șoferul a plecat nestingherit, fără a-și cere scuze de la mămică pentru incident.

Când a ajuns acasă, mama a constatat că fetița ei este lovită la picior.

De asemenea, femeia a povestit toată întâmplarea pe pagina de Facebook „Cetățean Sector 3”, sperând că cineva știe numărul autobuzului respectiv pentru a putea face reclamație.

În această seară la ora 22:15 am avut un mic incident la coborârea din 330 la stația de la BebeTei Agârbiceanu (cred ca Barajul Dunării este stația).
„Domnul” șofer nu a binevoit să se uite în oglindă să vadă dacă a coborât toată lumea și mi-a prins copilul între uși. Nici măcar nu a avut decența de a deschide ușa să strige un rahat de scuză! A plecat imediat! Pentru că s-a speriat foarte tare copilul și urla de frică și de durere (am văzut acasă că este lovită la picior), nu am apucat să văd nr mașinii.
Dacă cumva în acest grup se află cineva care a fost în 330 și cumva a reținut nr mașinii, rog să mă anunțe.” – V. B.

O avocată i-a venit în ajutor mămicii

La postarea de pe Facebook, printre persoanele care i-au oferit sfaturi femeii, a fost și o avocată. Aceasta i-a recomandat mămicii să meargă cu copilul la doctor pentru o evaluare, după care să facă plângere la STB și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Mergeți cu copilul, la medic, pentru o evaluare. Faceți plângere la STB, ulterior la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3. Pentru alte detalii, ma puteți contacta în privat. Avocat.” – A. C.

Mămica a spus că fetița este bine acum și că a făcut reclamație la Societatea de Transport București (STB) și că așteaptă un răspuns.

Te-ar putea interesa și:

Cookies