Un șofer RATB a fost FILMAT în timp ce vâna pokemoni în TRAFIC VIDEO

de:
28 iul. 2016
1 Afișari
Un șofer RATB a fost FILMAT în timp ce vâna pokemoni în TRAFIC VIDEO

„Cu autobuzul RATB 116 după Pokemoni sau, şoferul multitasking. Da, eram în mişcare, da, am coborât la prima. Scapă cine poate”,  a scris o bucureşteancă pe Facebook după ce a surprins şoferul autobuzului jucându-se pe telefon.

În imagini se vede cum mâinile şoferului erau ocupate cu telefonul și conducea doar cu încheieturile. La un moment dat, închide aparatul și-l pune pe bord, după ce a sesizat, probabil că este filmat.

Episodul s-a petrecut miercuri dimineaţă, după spusele femeii, iar reacția celor de la RATB a venit imediat:

Șoferul a fost identificat și lucrează la autobaza Ferentari. Se va analiza cazul în cadrul comisiei de disciplină. Avem instrucțiuni clare pe care toți șoferii trebuie să le respecte, iar la toate ședințele li se amintesc. Astfel de atitudini nu sunt acceptate, mai ales că vorbim despre siguranța călătorilor„, a declarat pentru Click.ro, Constantin Tobescu, purtătorul de cuvânt al RATB.

Traseul liniei 116 pornește de la Piața Sfânta Vineri și are capătul la Gara Progresul, având în total 24 de stații.

Cookies