Un șofer din București a devenit colecționar de amenzi. A strâns 200 de sancțiuni pentru neplata parcării și are de achitat 40.000 de lei

15 iul. 2024
1515 afișări
Un șofer din București a devenit colecționar de amenzi. A strâns 200 de sancțiuni pentru neplata parcării și are de achitat 40.000 de lei
Un șofer din București a devenit colecționar de amenzi. A strâns 200 de sancțiuni pentru neplata parcării și are de achitat 40.000 de lei | Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Cele mai multe amenzi pentru neplata parcării au fost adunate de un șofer din București, care are în palmares deja 200 de astfel de sancțiuni.

Cu toate că în Capitală au fost create noi locuri de parcare cu plată, șoferii fie aleg să parcheze pe trotuar, pe treceri, sau în alte locuri nepermise, fie parchează unde trebuie, dar nu achită taxa

Un șofer din București a strâns 200 de amenzi pentru că nu a plătit parcarea

În București există circa 30.000 de locuri de parcare cu plată, pe care șoferii pot lăsa mașinile fără probleme, atâta timp cât achita taxa de 5 lei pe oră.

Cu toate astea, în loc să parcheze regulamentar, șoferii aleg să lase mașinile la întâmplate prin oraș, chiar daca încurcă traficul sau pietonii.

Nu de puține ori vedem mașini lăsate în intersecții, care ocupă tot trotuarul sau care reduc vizibilitatea fiind parcate pe trecerea de pietoni. Acest tip de comportament poate duce la producerea unor accidente de circulație.

Conducătorii nu renunță la această practică, deși riscă să fie amendați. Cetățenii argumentează (de cele mai multe ori) că nu există suficiente locuri amenajate.

Pe lângă cei care lasă mașinile la întâmplare, există și șoferi care deși parchează pe locurile special amenajate, nu plătesc taxa aferentă. Acest lucru este, de asemenea, sancționat cu amendă.

Conform informațiilor oferite de ProTV.ro, un șofer din București a „agonisit” un număr impresionant de amenzi pentru că nu a plătit parcarea. Mai precis, acesta are un total de 200 de sancțiuni din acest motiv.

Sună totală la care se ridică acestea este de 40.000 de lei.

Șoferul de pe locul II este foarte aproape de primul, având un total de 192 de amenzi în palmares.

Te-ar mai putea interesa și:

Cei care aleg să nu plătească 5 lei/oră pentru a putea lăsa mașina pe locurile albastre, riscă o amendă în valoare de 200 de lei, dacă sunt prinși. Cu toate că persoanele care aleg să nu respecte legea sunt sancționate, atunci când sunt prinse, mare parte dintre sancțiuni rămân neplătite.

Astfel că, dintr-un total de 307.771 amenzi aplicate, doar 73.316 au fost plătite.

Cookies