ARHIVA B365

Un şofer de autobuz care transporta 30 de pasageri, prins băut la volan în Braşov

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar şef Liviu Naghi, poliţiştii rutieri au făcut, vineri, între orele 06.00 şi 10.00, un control în municipiul Braşov pentru verificarea legalităţii transportului public de persoane, în baza unui plan de acţiune naţional al Direcţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Române.

Poliţiştii au acţionat în zona autogărilor, precum şi la intrările şi ieşirile din Braşov şi au controlat 195 autovehicule transport persoane.

În timpul controlului, doi şoferi au fost prinşi băuţi la volan. Astfel, un bărbat de 46 ani, care conducea pe strada Hărmanului un autobuz în care se aflau 30 persoane, a fost depistat cu o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit sursei citate.

„Şoferul a fost condus la spital pentru recoltare probe biologice, iar poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul cu o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, a spus reprezentantul IPJ Braşov.

A mai fost depistat un bărbat care conducea un microbuz în care se aflau 10 persoane, având o alcoolemie 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul acestuia, poliţiştii l-au amendat cu 1.125 lei şi i-au ridicat permisul de conducere în vederea suspendării pentru 90 de zile.

În total, în timpul acţiunii, poliţiştii au aplicat 40 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 15.500 lei, dintre care 37 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, două la H.G. 69/2012 privind transportul de persoane şi una la O.G.15/2012 privind rovineta. De asemenea, poliţiştii au retras două certificate de înmatriculare întrucât autovehiculele aveau expirat termenul de valabilitate al inspecţiei tehnice periodice.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button