Un șofer de 97 de ani a lovit pe zebră un pieton de 74. Apoi, țuști, a fugit de la locul accidentului. Bonus: o poveste cu un pieton care a lovit o mașină

08 feb. 2021
102 Afișari
Un șofer de 97 de ani a lovit pe zebră un pieton de 74. Apoi, țuști, a fugit de la locul accidentului. Bonus: o poveste cu un pieton care a lovit o mașină

În primul rând, ar trebui să existe niște reguli clare în legătură cu folosirea expresiei "fuga de la locul accidentului". Însăși folosirea verbului "a fugi" ar trebui, cumva, reglementată (sic) în diferite împrejurări. Sau poate că nu. Poate că, uneori, e interesant să ne imaginăm șoferul de 97 de ani care a zbughit-o de la locul accidentului ;-P.

Accidentul despre care a vorba în povestea aceasta s-a petrecut astăzi. Și, spusă repede și fără detalii, întâmplarea sună sec: un pieton a fost lovit de o mașina în timp ce traversa regulamentar bulevardul Pestalozzi, în apropiere de fântana arteziană din intersecția cu b-dul Coposu din Timișoara.

Apoi, vin detaliile de la Opinia Timișoarei: șoferul este în vârstă de 97 de ani, pietonul pe care l-a lovit pe trecere are 74. Chiar dacă a fugit imediat de la locul accidentului,polițiștii l-au găsit destul de repede pe șofer.

Accidentul cu seniori în comunicatul poliției

A venit în scurt timp și informarea oficială: „Un bărbat în vârstă de 97 de ani a condus un autoturism pe strada Pestalozzi, iar la un moment dat a surprins si accidentat un pieton în varsta de 74 de ani. Ulterior, bărbatul în vârstă de 97 de ani a părăsit locul accidentului, fiind depistat la scurt timp pe bulevardul Corneliu Coposu. În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv bărbatul în vârstă de 74 de ani, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa si parasirea locului accidentului”, a anunțat IPJ Timiș.

Bonus: pietonul de la Burdujeni

Am promis de la bun început un bonus, ca să ajungem la el mergem la Burdujeni, unde un pieton care traversa neregulamentar s-a izbit într-o mașină și a fugit de la locul accidentului. Sesizarea la Poliția Suceava a sunat cam așa:  pe  Calea Unirii din municipiul Suceava s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, iar persoana vătămată a fugit de la fața locului.

Șoferul este cel care s-a dus la poliție să anunțe că a avut accident cu un pieton care a traversat prin loc nepermis. S-a izbit de mașină, „s-a vătămat” și a fugit/ Încă n-a apărut.

 

Cookies