Un șofer a închiriat o mașină electrică, după care a înghesuit-o pe o stradă din București. Reacțiile internauților: „Pe acolo nu poți trece nici pe jos, trebuie să sari peste”

10 mai 2023
15583 Afișari
Un șofer a închiriat o mașină electrică, după care a înghesuit-o pe o stradă din București. Reacțiile internauților: „Pe acolo nu poți trece nici pe jos, trebuie să sari peste”
Un șofer a închiriat o mașină electrică, după care a înghesuit-o pe o stradă din București. Reacțiile internauților: „Pe acolo nu poți trece nici pe jos, trebuie să sari peste”. Sursa foto: Facebook/ Ai parcat ca un bou București

Un șofer și-a închiriat o mașină electrică, a folosit-o și a lăsat-o parcată neregulamentar între două clădiri din Sectorul 2 al Capitalei. Polițiștii locali au observat această încălcare a legii și au lăsat o notă de constatare în geamul autovehiculului.

„A parcat trotineta pe trotuar”

După ce a închiriat o mașină electrică și a folosit-o, un șofer a lăsat-o parcată neregulamentar pe o stradă din București. Autovehiculul era parcat între pereții unor clădiri, astfel încât trecătorilor le era imposibil să meargă pe lângă.

Nu se știe cum a reușit șoferul să parcheze în acest mod, cert este că a fost penalizat de către polițiștii locali ai Sectorului 2. Aceștia au lăsat o notă de constatare în geamul mașinii respective.

Conducătorul auto a primit 4 puncte penalizare și are la dispoziție trei zile să se prezinte la sediul poliției, altfel va fi sancționat.

În caz de neprezentare în termen de trei zile lucrătoare, va fi declanșată procedura de sancționare contravențională în lipsă.” se arată pe nota de constatare

Atât parcarea neregulamentară, cât și nota de constatare din geam au fost observate de către un bucureștean. Acesta le-a fotografiat și a postat imaginea pe pagina de Facebook „Ai parcat ca un bou București”.

Întâmplarea s-a petrecut pe Aleea Lungulețu din Sectorul 2 al Capitalei.

Postarea bucureșteanului a strâns și câteva reacții din partea internauților, care au ironizat situația. Unii au făcut glume pe seama mașinii, iar alții pe seama șoferului și a parcării sale neregulamentare.

Câteva dintre comentarii

  • „Până nu vine cineva de la firma de închirieri s-o ia de-acolo sau altul să închirieze auto de acolo, va rămâne ore/zile acolo….” – C. V.
  • „A parcat trotineta pe trotuar.” – O. D.
  • „Este probabil să fi fost un taximetrist care a vrut să strice imaginea concurenței. Au strâns bani de amendă mai mulți doar, doar le-o ieși pasiența.” – S. T.
  • „Pe acolo chiar că nu poți trece nici pe jos. Trebuie să o sari.” – R. E.

Te-ar putea interesa și:

Cookies