Un șofer a confundat prima bandă a Bulevardului Unirii cu o parcare și a lăsat mașina acolo. „Măcar de se deranja să o suie puțin pe trotuar”

04 iul. 2023
9338 afișări
Un șofer a confundat prima bandă a Bulevardului Unirii cu o parcare și a lăsat mașina acolo. „Măcar de se deranja să o suie puțin pe trotuar”
Un șofer a confundat prima bandă a Bulevardului Unirii cu o parcare și a lăsat mașina acolo. „Măcar de se deranja să o suie puțin pe trotuar”. Sursa foto: Facebook/ Ai parcat ca un bou București

Un șofer a transformat prima bandă de pe Bulevardul Unirii într-o parcare. La prima vedere, șoferul pare că așteaptă în trafic, dar, când te uiți mai atent, observi faptul că la volan nu este nimeni.

„Măcar de se deranja să o urce puțin pe trotuar”

Un șofer și-a lăsat dubița parcată pe prima bandă de pe Bulevardul Unirii din București și a încurcat traficul rutier. Prima dată când te uiți la imagine, pare că mașina aștepta, ca și celelalte autovehicule, culoarea verde a semaforului.

Însă, când te uiți mai atent, observi faptul că dubița este parcată și nu are niciun șofer la volan. Acest lucru a fost observat și fotografiat de un bucureștean. Ulterior, bărbatul a postat imaginea pe pagina de Facebook „Ai parcat ca un bou București”.

Mai mulți internauți au văzut postarea și au încercat să își dea seama ce a fost în capul șoferului în momentul în care și-a lăsat dubița parcată neregulamentar. Tocmai de aceea, aceștia au lăsat câteva comentarii la postare, în care și-au exprimat părerile.

Unii au ironizat situația, alții l-au criticat pe șofer.

Câteva dintre comentarii

  • „Chiar nu cred că ăsta e parcat așa de bună voie…” – I. O. C.
  • „Măcar de se deranja să o suie puțin pe trotuar sau mai aproape de bordură.” – G. G.
  • „S-a plictisit și a coborât.” – E. M.
  • „Acolo avea el treabă.” – D. P.

Un bucureștean a spus că duba șoferului ar fi făcut pană și ar fi așteptat o platformă de ridicare:

Mașina e rămasă în pană, nu mai pornește, aștepta platforma. Oricum nu văd cu ce te deranja, că ai loc să urci în autobuz.” – G. A.

Ce amendă primesc șoferii care parchează neregulamentar

Legea interzice parcarea autovehiculelor pe trotuar. Șoferii pot să primească amenzi destul de mari dacă își parchează mașinile neregulamentar prin București.

Codul Rutier 2023 interzice oprirea sau staționarea neregulamentară, semnalizate prin indicatoare. Șoferii care parchează neregulamentar pot plăti până la 870 de lei, dar şi puncte de penalizare

Conform Antena 3 CNN, în 2023, punctul de amendă valorează 145 lei. În cazul în care, un șofer este surprins într-o astfel de situaţie, riscă o amendă din clasa a I-a de amenzi, adică 2 sau 3 puncte de amendă. Astfel, amenda minimă pentru parcare neregulamentară va fi de 290 de lei, iar cea maximă de 435 de lei. Suplimentar, şoferul se va alege cu două puncte de penalizare.

În același timp, șoferul va fi încadrat și la categoria staționare neregulamentară. În această situație, legislația prevede o amendă pentru staţionare neregulamentară cuprinsă între 580 și 725 de lei, plus trei puncte de penalizare.

În cazul staţionării sau parcării pe autostradă în alte locuri decât cele special amenajate și semnalizate, conducătorul auto riscă o amendă pentru parcare neregulamentară cuprinsă în clasa a II-a de amenzi, adică 6 puncte-amendă, echivalentul a 870 de lei.

Te-ar putea interesa și:

Cookies