Un sobor a sfințit un contor. Nu e clar dacă slujba a vizat ieftinirea gazelor sau doar buna funcționare a instalației

19 apr. 2022
296 afișări
Un sobor a sfințit un contor. Nu e clar dacă slujba a vizat ieftinirea gazelor sau doar buna funcționare a instalației
Un sobor a sfințit un contor. Nu e clar dacă slujba a vizat ieftinirea gazelor sau doar buna funcționare a instalației | Sursă foto: Facebook-Costel Şoptică

Oficialii din comuna Frumușica, din Botoșani au mers marți, 19 aprilie 2022, să taie panglica unui contor de gaze, iar la ceremonie a fost chemat și un sobor de preoți care l-a sfințit. Imaginile au făcut înconjurul internetului, stârnind amuzamentul oamenilor.

Un sobor a sfințit un contor

În Botoșani a avut loc astăzi, 19 aprilie 2022, o inaugurare specială care a stârnit amuzamentul multora. Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, împreună cu alți membrii ai autorităților locale au participat la inaugurarea rețelei de gaz metan din Frumușani. Prima instituție din comună ce a fost racordată la rețea a fost școala.

Pentru a marca acest moment important pentru comună, oficialii s-au adunat la contorul de gaze, pentru a tăia o panglică. La eveniment au fost prezenți și câțiva preoți, care au venit să sfințească respectivul contor.

Cu toate că în orașele mari locuințele sunt racordate la rețeaua de gaze, de apă curentă și de electricitate, în România încă există multe comune și sate care nu beneficiază de acestea, în anul 2022. Multe familii sunt nevoite să se încălzească cu ajutorul sobei în lunile de iarnă.

În anul 2021, Institutului Național pentru Statistică informa că 3,415 milioane de gospodării din România folosesc ca și mijloc de încălzire soba pe lemne. Mare parte dintre acestea fiind în mediul rural.

Costel Șoptică: Astăzi la Frumușica s-a scris #ISTORIE!

Costel Șoptică a postat pe pagina sa de Facebook, felicitările pe care i-le adresează primarului comunei Frumușica pentru reușita de astăzi.

Astăzi la Frumușica s-a scris #ISTORIE!

S-a inaugurat branșarea la gaz metan a comunei prin racordarea școlii, urmând ca în perioada imediat următoare să aibă parte de această facilitate toți cetățenii.

Felicitări echipei din primăria comunei Frumușica, constructorului care a realizat lucrarea și nu în ultimul rând primarului Constantin Bălășanu.

De asemenea, președintele PNL Botoșani, i-a transmis primarului urări de sănătate și putere de muncă, pentru a putea continua să modernizeze comuna Frumușica.

Cookies