În Parcul Cișmigiu se lucrează la montarea unui sistem de irigații, însă acest lucru nu este bine privit de Grupul de Inițiativă Civică Cișmigiu, care spune că săpăturile afectează rădăcinile copacilor și duc la uscarea lor.
Grupul de Inițiativă Civică Cișmigiu anunță, pe Facebook, că în Parcul Cișmigiu se montează un sistem de irigații, iar săpăturile care se fac pun în pericol copacii din parc.
Din păcate, știm deja ce se va întâmpla din experiența săpăturilor pentru refacerea sistemului de iluminat din 2018. Arborii cu rădăcinile tăiate putrezesc de jos în sus sau cad la primul vânt puternic, fiind lăsați fără ancore. Apoi ni se spune că au căzut pentru că nu au fost „toaletați”.
Grupul de Inițiativă precizează că mâine, 21 noiembrie, va avea o întâlnire cu reprezentanți ai Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) în cadrul căreia va aborda, printre alte subiecte, și situația prezentată mai sus.
Reprezentanții Grupului vor discuta cu cei de la ALPAB și despre frunzele strânse de pe peluzele care nu sunt gazonate. Peisagiștii spun că frunzele trebuie păstrate pentru a hrăni solul.
Marți dimineaă ne vedem cu oamenii din conducerea ALPAB. Ce credeți că ar trebui să le transmitem din partea comunității noastre, atât la capitolul îmbunătățiri, cât și lucruri bune pe care le apreciem și dorim să le mențină?
Printre multe altele, ne dorim să discutăm și subiectul frunzelor strânse de pe peluzele care nu sunt gazonate. Credem că această lucrare este inutilă și dăunătoare, iar bugetul ar trebui folosit pentru alte nevoi ale Cișmigiului.
🍁🪱 Peisagiștii cu care am discutat susțin că frunzele nu ar mai trebui strânse acolo unde NU avem peluze gazonate, amenjări florale. Ar trebui păstrate ca să hrănească solul și biodiversitatea, să mențină umiditatea în teren pe durata iernii.
✍️ Din păcate, ALPAB ne spune mai mereu că unii cetățeni se plâng că frunzele nu sunt strânse.
Te-ar mai putea interesa și: