Un senator vrea să implementeze şi în România programul de lucru de 6 ore

de:
16 oct. 2015
1 afișări
Un senator vrea să implementeze şi în România programul de lucru de 6 ore

Ioan Iovescu, senator UNPR de Timiş, susține că ideea de a reduce programul de lucru i-ar fi venit mai demult, dar că până acum i-ar fi lipsit susținerea politică, informează digi24.ro.

 „Dumnezeu a lucrat minunat. Imediat cum am citit, aveam o întâlnire planificată cu domnul Oprea în care i-am spus. A zis: „Da, o luăm în calcul. Discutăm”, a declarat senatorul.

Senatorul susține că principalul avantaj al reducerii programului de lucru ar fi creşterea eficienţei angajaţilor. Dar şi posibilitatea ca aceştia să câştige mai mult, după ce mulţi vor prefera să-şi mai ia un job part-time.

„Un nivel de lucru de șase ore ar fi posibil după ceva ani de experiență în domeniul în care ești, o experiență care să îți permită o triere a task-urilor”, susține o angajată.

Psihologii susţin, la unison, că prea multe ore petrecute la muncă sunt dăunătoare.

Dacă Suedia a fost prima țară din Uniunea Europeană care a optat pentru reducerea programului de lucru, senatorul Ioan Iovescu crede că România ar trebui să fie următoarea. Proiectul de lege ar urma să se materializeze cel târziu anul viitor, susține politicianul.

Cookies