ARHIVA B365

Un român în vârstă de 50 de ani, urmărit „MOST WANTED”, prins la Londra

Poliţia Română anunţă că, în urma cooperării la nivel internaţional şi în urma valorificării informaţiilor furnizate de poliţiştii români, un bărbat care era urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de omor, a fost depistat în Londra.

Bărbatul, care face parte din categoria urmăriților ,,most wanted” , a fost depistat în cadrul operațiunii ,,Infra-Red” declanșate de INTERPOL pentru depistarea persoanelor urmărite la nivel internațional pentru comiterea de fapte cu pericol social deosebit.

Astfel, marţi, 19 mai, poliţiştii români, cu sprijinul autorităţilor judiciare din Marea Britanie, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Constanţa pe numele unui bărbat, în vârstă de 50 de ani. Bărbatul era condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 12 ani, pentru comiterea infracţiunii de omor, faptă comisă în anul 1989, în anul 2002 fiind condamnat definitiv de către instanţa de judecată.

În cursul anului trecut, poliţiştii romani au transmis autorităţilor din Marea Britanie, prin canalele de comunicare polițienească internațională, date referitoare la locul unde acesta s-ar fi putut afla.

Astfel, cel în cauză a fost depistat de poliţiştii englezi, iar marţi a fost preluat de autoritățile române, care l-au escortat în ţară pentru executarea pedepsei.

În perioada 19-21 mai a.c., are loc, la București, a 43-a Conferință Europeană Regională a INTERPOL. În discursul pe care viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, l-a avut la deschiderea Conferinței a precizat: ,,La nivelul anului 2014, spre exemplu, România a contribuit la bazele de date INTERPOL cu peste 1.750.000 de informații operative, iar agențiile de aplicare a legii din țara noastră au accesat bazele de date de aproape 20 de milioane de ori. Schimbul operativ de informații a condus, printre altele, la depistarea, prin intermediul Biroului Național INTERPOL din cadrul Poliției Române, a unor urmăriți internațional deosebit de periculoși.”

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button