Judecătorii de la Tribunalul Vâlcea au decis să dea câştig de cauză unei persoane fizice care a luat un credit în baza unui contract încheiat în franci elveţieni de la o instituţie financiară nebancară şi care a cerut instanţei de judecată îngheţarea cursului, transmite corespondentul MEDIAFAX.ro.
Potrivit sentinţei definitive pronunţată joi şi publicată vineri pe portalul instanţelor de judecată, Tribunalul Vâlcea a constatat „caracterul abuziv al clauzei de risc valutar” şi a dispus eliminarea acesteia.
Totodată, Tribunalul Vâlcea a dispus „stabilizarea (îngheţarea)” cursului de schimb între francul elveţian şi leu „la momentul semnării contractului pentru toată perioada de derulare a contractului”. În plus, instituţia financiară chemată în instanţă este obligată să restituie debitorului sumele încasate în plus ca urmare a modificării cursului de schimb franc elveţian – leu.
„Stabilizează (îngheaţă) cursul de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului pentru toată perioada de derulare a contractului şi denominează plăţile în moneda naţională. Obligă pârâta la restituirea sumelor încasate în temeiul clauzei constatate abuzivă”, se arată în soluţia publicată pe portalul instanţelor de judecată.
În plus, Tribunalul Vâlcea a obligat creditorul, care este Credit Europe Ipotecar IFN, să achite cheltuieli de judecată în cuantum de 2.000 de lei.
Bărbatul din Vâlcea care a introdus acţiunea în instanţă pentru a cere îngheţarea cursului de schimb valutar în privinţa creditului său a introdus procesul în luna iulie a anului trecut la Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Iniţial, el a dat în judecată Credit Europe Bank România şi Credit Europe Ipotecar IFN Bucureşti.