Un protestatar s-a legat de gardul Palatului Victoria şi a ameninţat că îşi dă foc – VIDEO

de:
19 iul. 2018
0 Afișari
Un protestatar s-a legat de gardul Palatului Victoria şi a ameninţat că îşi dă foc - VIDEO

Cristian Dide, care a participat la protestele din Piaţa Victoriei şi care se legase joi de gardul Guvernului, ameninţând că-şi dă foc, a fost îndepărtat de jandarmi din faţa Palatului Victoria, pompierii fiind nevoiţi să taie o parte a gardului.

 

Doi activiști #rezist, Cristian Mihai Dide și Sandu Matei, s-au prezentat joi în fața Guvernului pentru a protesta față de OUG privind amnistia și grațierea.

„Am văzut că a fost convocată o ședință în seara aceasta la Senat, dar nu știm scopul, nu știm pentru ce. Nu avem idee ce fac, nu avem acces la ședințe și singurul lor scop este să-și scape penalii.”, a spus Dide.

Întrebat ce are în bidonul pe care îl ținea în mână, Dide a răspuns: „Benzină”.

El spune că protestează faţă de orice intenţie a Guvernului de a emite un act normativ referitor la aministierea şi la graţierea unor pedepse, conform informaţilor care au circulat în spaţiul public.

Cabinetul Dăncilă se reuneşte din nou în şedinţă, joi, pentru a doua oară în această săptămână, pe fondul informaţiilor privind posibilitatea adoptării unei Ordonanţe de Urgenţă privind amnistierea şi graţierea unor fapte de corupţie. Tot joi se încheie şi sesiunea extraordinară a Parlamentului, astfel că joi este ultima zi din această vară în care Guvernul mai poate emite ordonanţe de urgenţă.

Cookies