ȘTIRI

Un proiect imobiliar imens a primit autorizația de construire. One Cotroceni Park prevede 850 de locuințe în cartierul Cotroceni

Compania One United Properties a obţinut recent autorizaţia de construire şi pentru componenta rezidenţială a proiectului One Cotroceni Park, un proiect imobiliar cu funcţiune mixtă, aflat în prezent în dezvoltare pe locul fostei platforme Ventilatorul, conform unui comunicat remis, luni.

Componenta rezidenţială a proiectului One Cotroceni Park prevede peste 850 de locuinţe cu design modern, dispuse pe 11 etaje şi etaj tehnic, urmând a fi dezvoltată în mai multe faze.

One Cotroceni Park este unul dintre proiectele inovatoare ale companiei One United Properties şi cel mai amplu proiect de regenerare urbană din Bucureşti, care rescrie peisajul urban al cartierului Cotroceni, aducând valoare zonei şi comunităţii.

Ce spun dezvoltatorii

„Dezvoltat pe un teren de 5,8 hectare, conceptul multifuncţional One Cotroceni Park este creat într-o abordare holistică de tipul Live / Work / Play, oferind viitorilor rezidenţi, dar şi angajaţi, facilităţi integrate, de la operatori de food (cantină, cafenele, wine-bar, bistro, restaurante), la fitness şi servicii (farmacie, curăţătorie, bancă), piste de alergare în aer liber, înot şi ciclism”, a declarat Beatrice Dumitraşcu, CEO Residential Division One United Properties.

În premieră pentru un proiect semnat One United Properties, One Cotroceni Park va fi direct conectat la viitoarea staţie de metrou Academia Militară printr-un pasaj subteran, oferind un nivel ridicat de confort angajaţilor şi viitorilor rezidenţi. Mai mult decât atât, clădirile vor oferi o vedere panoramică asupra Palatului Cotroceni, Grădinii Botanice sau Palatului Parlamentului.

Prima fază a proiectului

Prima fază a proiectului de birouri de 43.000 mp urmează să fie livrată la sfârşitul acestui an şi este deja 72% pre-închiriată. De asemenea, lucrările celei de-a doua faze au început şi ele, aceasta urmând a fi livrată odata cu componenta rezidenţială.

Proiectul One Cotroceni Park va găzdui şi un mare centru de Office Hospitality şi conferinţe, un avantaj competitiv în ceea ce priveşte eficienţa spaţiului, căci companiile vor putea utiliza sălile de întâlniri ale centrului şi organiza diferite evenimente de business.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button