Un polițist refuză să dea amenzi pentru masca textilă: ”NU am studii de specialitate”. Iar ministrul Dîncu, prins în poză cu dublă mască

11 ian. 2022
21705 afișări
Un polițist refuză să dea amenzi pentru masca textilă: ”NU am studii de specialitate”. Iar ministrul Dîncu, prins în poză cu dublă mască
Un polițist refuză să dea amenzi pentru mască de textil: ”NU am studii de specialitate”. Ministrul Dîncu, prins cu dublă mască

Un polițist refuză să aplice sancțiuni pentru nepurtarea măștii de protecție potrivite, respectiv medicală sau FFP2, motivând că nu are studii de specialitate să facă diferența față de cele de textil. Agentul și-a făcut publică decizia, pe Facebook, iar acum este cercetat. Sindicatul Europol a îndemnat polițiștii ca din 8 ianuarie să nu aplice sancțiuni pentru cetățeni, ci doar avertisment. Sfatul sindicatului este însă facultativ. Explicația că folosește mască de pânză dublată de una medicală a fost folosită chiar ieri de ministrul Apărării Vasile Dâncu, iar acesta nu a fost amendat.

Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța refuză să aplice sancțiuni pentru masca de protecție din textil, întrucât nu le poate diferenția de cele medicale sau FFP2.

„Eu unul indiferent de orice dispoziție dată de șefii ierarhici nu voi controla și nu voi sancționa nici un cetățean român privind autenticitatea măștii purtate. NU am pregătire de specialitate, nu există bază legală în fișa postului meu, NU am pregătire medicală de specialitate”, a spus polițistul, care este agent șef principal de Poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța pe Facebook, potrivit Libertatea care citează ziarul local ReplicaOnline.

Agentul care a anunțat că refuză să aplice sancțiunile este acum verificat de superiori. „La data de 10 ianuarie a.c., la nivelul instituției noastre au fost demarate verificări prin Biroul Control Intern”.

EUROPOL, sindicatul politiților, le-a cerut agenților să nu se supună noii hotărâri

După apariția noii reguli, Sindicatul Europol a criticat „prevederile lipsite de claritate și de logică” și i-a îndrumat pe polițiști să refuze să controleze conformitatea măștilor de protecție.

„Pe toată durata pandemiei, profesia de polițist a fost cea mai versatilă. De la intenția ministrului Vela de a împărți Lumina sfântă de către polițiști, identificarea și transportarea celor care sunt surprinși în afara locuinței unde trebuiau să fie carantinați și până la noile sarcini de a verifica măștile de protecție, ne așteptăm ca, în curând, guvernanții să îi pună pe polițiști să efectueze teste PCR, să consulte persoane care prezintă simptome sau, de ce nu, să efectueze operații pe creier acolo unde nu există chirurgi. Viitorul ne aparține!”, au transmis reprezentanții Europol. Aceștia au spus că partea ridicolă a situaţiei va fi atunci când „poliţiştii vor fi în faţa cetăţeanului şi îi vor cere să prezinte masca la control.”

Ministrul Vasile Dîncu a purtat o mască textilă: Erau două măști lipite „în regie proprie”

Ministrul apărării, Vasile Dîncu, a purtat o mască neconformă, duminică, în cadrul unei ceremonii militare. El a scris ulterior pe Facebook că „masca pe care am purtat-o este compusă dintr-o mască standard de tip chirurgical, peste care a fost aplicat un strat textil“. Ministrul Apărării nu a fost amendat.

„Regret faptul că nu am avut inspirația de a o prezenta jurnaliștilor prezenți la ceremonie, pentru a evita discuțiile ulterioare“, a explicat ministrul apărării pe pagina sa de Facebook, unde a publicat şi două fotografii care să-i susţină afirmaţiile.

Din 8 ianuarie, măștile textile au fost scoase în afara regulilor

Începând cu 8 ianuarie, a intrat în vigoare măsura: obligativității purtării a măștii de protecție doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne. Mai exact, măștile textile nu mai sunt permis.

Într-un interviu acordat Digi24, ministrul de interne a spus în urmă cu câteva zile că cei care poartă mască textilă, după ce noile restricții intră în vigoare, riscă să fie amendați cu până 2.500 de lei. Întrebat cum o să fie făcută verificarea în teren, pentru a vedea cine ce mască poartă și care vor fi indicațiile pentru agenți, Lucian Bode a precizat că „nu este nevoie de indicații, ci de lege”. „Câtă vreme hotărârea CNSU și Hotărârea de Guvern sunt clare, iar ordinul de ministru vine în completarea celor două, polițișii și jandarmii, cei care verifică respectarea acestor măsuri, trebuie să aibă fundament legea, nu indicațiile ministrului”, a declarat Lucian Bode.

Cookies