Un poliţist MORT şi altul GRAV RĂNIT,după ce autospeciala a fost lovită de o maşină de pe contrasens

de:
22 nov. 2015
0 afișări
Un poliţist MORT şi altul GRAV RĂNIT,după ce autospeciala a fost lovită de o maşină de pe contrasens

Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, transmite condoleanțe familiei și colegilor polițistului Baben Ionel, în vârstă de 46 de ani, din cadrul IPJ Galați, decedat în misiune în noaptea de 21/22 noiembrie a.c. și este alături de agentul șef adjunct Chiper Dorin, în vârstă de 36 de ani, rănit grav în aceeași misiune și aflat
acum internat în spitalul Județean Galați, transmite MAI într-un comunicat de presă remis duminică. 

Agentul șef principal de poliție Baben Ionel a fost trecut astăzi în corpul ofițerilor, fiind avansat post-mortem de către ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, în gradul de subinspector de poliție.

În aceste momente grele, colegii din cadrul Poliției Române vor acorda tot sprijinul necesar familiei polițistului decedat în misiune, aceasta urmând să beneficieze de toate drepturile care se cuvin, conform legii.

Cei doi polițiști din cadrul IPJ Galați se aflau în această noapte în timpul serviciului, în misiune de patrulare pe DN 26, pe raza localității Tulucești, autospeciala de poliție fiind lovită frontal de un autoturism care a intrat pe contrasens.

Cookies