ARHIVA B365

UPDATE Bărbatul care a vrut să omoare o asistentă de la Elias NU este poliţist, anunţă Poliţia

UPDATE În această dimineaţă, în jurul orelor 05:30, în incinta unui spital clinic de pe raza sectorului 1 din Bucureşti, a avut loc un incident provocat de un bărbat internat, care a refuzat tratamentul şi a avut un comportament agresiv faţă de două cadre medicale.
În urma apelului prin sistemul 112, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie, care a constatat situaţia de fapt, cele două cadre medicale nedepunând până în acest moment plângere împotriva pacientului.
Ulterior, acesta a fost transferat la o altă unitate sanitară de pe raza municipiului Bucureşti.
Bărbatul nu face parte din Poliţia Română, informează Poliţia într-un comunicat. 

Bărbatul a fost transferat miercuri seară către medicii aflaţi în gardă pe secţia de Neurologie, fiind în stare accentuată de depresie, generată de faptul că îşi pierduse mama în urmă cu o săptămână, a precizat doctorul Dana Safta. După ce i-au făcut investigaţiile necesare, specialiştii au decis să îl oprească în spital, cu toate că investigaţia Computer Tomograf a avut un rezultat normal. „Colegii mei suspectau totuşi o memingoencefalită şi au decis să îl ţină sub observaţie. Problemele au apărut azi dimineaţă (joi, n.red.) În momentul în care asistenta a intrat în salon s-a declanşat violenţa în el, s-a aruncat peste pat, a spart un monitor, a încercat să o strângă de gât şi i-a rupt, în final, piciorul. Alte două asistente au încercat să intervină însă şi ele au fost pălmuite, dar sunt în afara oricărui pericol. Cealaltă este acum în operaţie”, a declarat, pentru „Adevărul”, doctorul Dana Safta, directorul medical al Spitalului Elias, informează Adevărul.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button