Un pic de parcare cu rezervare în București. “Cine n-a primit stâlpișor galben rămâne pe tradițional, la scaun”. Scaun roșu, jerpelit

24 aug. 2023
1616 Afișari
Un pic de parcare cu rezervare în București. “Cine n-a primit stâlpișor galben rămâne pe tradițional, la scaun”. Scaun roșu, jerpelit
Un pic de parcare cu rezervare în București. “Cine n-a primit stâlpișor galben rămâne pe tradițional, la scaun”. Scaun roșu, jerpelit | Foto: Maria Coman

În eventuala „Mare Carte despre Parcare în București” – căci chestiunea parcării în Capitală ar merita o carte, structurată frumos, pe situații dominante, plus unele spectaculos de inedite – un capitol consistent ar putea fi cel dedicat modului în care oamenii își „rezervă” un loc.

Știți despre ce e vorbim: despre lada de bere/apă minerală/suc pusă pe carosabil, în dreptul vreunei case sau ale unei prăvălii, semn clar că „aici nu se parchează, aici e locul meu”.  „Posesorul” locului nu e niciodată explicit, e implicit.

Desigur, în București, opritoare de parcare pot fi, de fapt, orice fel de obiecte suficient de mari și de descuranjante, inclusiv tomberoane de gunoi. Nu, nu scoase la stradă fiindcă e ziua în care vine mașina de gunoi, ci proptite în drum exclusiv pentru a rezerva o eventuală parcare.

Și, desigur, un scaun este, și el, la fel de bun și de eficient. Maria Coman a întâlnit prin oraș frumușelul acesta roșu și jerpelit ( Mulțumim, Maria, că ne-ai amintit de revervarea tradițională cu scaun!)

Cum stăm cu parcarea (și locurile de parcare) în București

Când vorbim despre parcare în București, premisa zero este următoarea: în ultimii 10 ani, numărul mașinilor înmatriculate în Capitală a crescut cu aproximativ 30%, potrivit datelor publicate, recent, de Hotnews.

Cu 10 ani în urmă, în București erau 1.131.807 de automobile înmatriculate în oraș. În prezent sunt, oficial, peste 1.530.000. Iar aici nu intră și mașinile înmatriculate în zona metropolitană – localitățile din jurul Bucureștiului, unde se refugiază tot mai mulți bucureșteni, care însă își trăiesc în continuare viața socială inclusiv job) în oraș.

Numărul mașinilor a crescut spectaculos, dar orașul a rămas același.

Primăriile de Sector și Primăria Capitalei au început abia de câțiva ani au început să facă ordine pe domeniul public, să sistematizeze străduțele dintre blocuri și să facă sau să reconfigureze parcările și locurile de parcare. 

E mare nevoie de parcări de reședință, cu atât mai mult cu cât nu toate noile construcții au fost gândite cu loc de parcare inclus pentru fiecare unitate locativă/apartament. În multe ansambluri rezidențiale noi, locul de parcare e un cost suplimentar, iar costul nu e deloc mic.

În 2022, potrivit informațiilor transmise la solicitarea HotNews.ro, primăriile de Sector din București au amenajat în jur de  7.500 de locuri de parcare de reședință. Iar necesarul este de câteva sute de mii.

Îți recomandăm să citești și:

Cookies