LA MINE-N CARTIER

Un pasaj subteran va fi construit la Piața Drumul Taberei

„Am renunţat la planul pasajului cu galerie comercială pentru că ar fi presupus costuri foarte mari, peste 20 de milioane de euro pentru că ar fi trebuit deviată şi o conductă magistrală de gaze. Am transmis consultantului să găsească soluţia fezabilă pentru un pasaj mai mic, fără magazine şi cu doar trei ieşiri, în loc de cinci. Renunţăm la ieşirea dinspre biserica de la Moghioroş şi cea de la patinoar”, a precizat şeful Metrorex, Aurel Radu, pentru economica.net. Potrivit acestuia, ieşirile vor fi către parc, către magazinul Tip Top din intersecţie şi către piaţă.

Soluţia pentru pasajul de la Moghioroş va trebui găsită cât mai repede pentru că frezele gigantice ce sapă tunelul de metrou înaintează. De la pornirea primeia, Varvara, acum două săptămâni, aceasta a înaintat 65 de metri(4 metri pe zi) de la Academia Militară, punându-se şi 50 de bolţari, iar acum se află în dreptul Bisericii Răzoare.

Mai multe, pe economica.net.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button