Bucureștenii din zona Drumul Gura Crivățului-Drumul Gura Putnei vor avea un nou parc, ce se va întinde pe o suprafață de 24.000 de metri pătrați, potrivit unui proiect depus de PSD Sector 3, urmând ca în luna iulie să intre pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local.
Grupul de Inițiativă Civică Pallady explică faptul că terenurile prevăzute în proiect sunt unele neconstruite, aflate între fabrica de ambalaje de sticlă a BA Glass și Drumul Gura Crivățului, la intersecția cu Drumul Gura Putnei, care sunt fie în totalitate, fie parțial din sub-zona V1a – spații verzi.
Separat de proiectul depus de PSD Sector 3, GIC Pallady, alături de Beni Gheorghiță, a fost inițiată petiția „Vrem Parcul Pallady”, care a strâns peste 1.800 de semnături, în vederea amenajării unui pocket parc în intersecția Pallady x Brauner, pentru locuitorii de ambele părți ale bulevardului, în zona Metrou Nicolae Teclu.
Proiectul anunțat de consilierul local Valentin Voicu prevede spații verzi, locuri de joacă pentru copii, teren de sport, zonă pentru câini, bănci și iluminat, dar și trotuare, parcări și lărgirea Drumului Gura Crivățului.
Chiar dacă vorbim deja despre un parc care se va amenaja în cartier, GIC Pallady solicită autorităților să ia în considerare în continuare realizarea Parcului Pallady la intersecția Brauner x Pallady, având în vedere că s-au alocat deja fonduri din bugetul local printr-un amendament depus din partea grupului REPER – SENS și al grupului USR în ședința CLS3 din 29 aprilie 2026, care a trecut de votul consilierilor.
Ne dorim ca administrația locală să amenajeze atât un parc pe Drumul Gura Crivățului cât și acel pocket park lângă stația de metrou Nicolae Teclu, tocmai pentru a le oferi și locuitorilor de pe cealaltă parte a Bd. Pallady acces la un nou spațiu verde public, mai ales că terenul ar putea fi obținut de la Ministerul Transporturilor, așa cum s-a putut pentru proiectele mult mai mari ca Parcul Liniei și Parcul Șinei, a transmis GIC Pallady.
Totodată, grupul de inițiativă solicită ca proiectarea să fie făcută de specialiști, care să ia în considerare și faptul că precipitațiile abundente vor inunda din ce în ce mai des străzile din zonă și că soluțiile bazate pe natură ne-ar putea ajuta să înmagazinăm în pânza freatică apa din precipitații.
În plus, se dorește și consultarea comunității locale și ca aceasta să fie făcută în mod transparent.
Te-ar mai putea interesa și: