ARHIVA B365

Prietenul lui Mazăre care a prejudiciat statul cu 10 milioane euro, la Constanța, trimis în judecată

IAtă și comunicatul DNA remis redacției noastre: „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, a inculpaților:

MORGENSTERN AVRAHAM, administrator al Shapir Structures S.R.L, la data faptelor, în stare de arest preventiv, în sarcina căruia s-au reținut săvârșirea a două infracţiuni de evaziune fiscală.

SHAPIR STRUCTURES S.R.L., în sarcina căreia s-au reținut săvârșirea a două infracţiuni de evaziune fiscală.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2009-2014, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de administrator al S.C. Shapir Structures S.R.L, nu a înregistrat corespunzător veniturile obținute din 3 contracte încheiate cu RAEDPP (EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT) Constanța și Confort Urban S.R.L. Constanța, și nu a înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte.
În aceeași perioadă, inculpatul a înregistrat cheltuieli fictive, reprezentând consultanță și asistență tehnică oferite de societățile Larton Consultants ltd Cipru și Comrad Leasing ltd Cipru.
Aceste activități au fost realizate, cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, producând un prejudiciu de peste 10.000.000 de euro.

În cauză, procurorii au dispus punerea sub sechestru a bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Morgenstern Avraham şi SC Shapir Structures S.R.L., în valoare totală estimată de circa 2,8 milioane lei şi 4 imobile situate în municipiul Constanţa, neevaluate.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.”


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button