Un nou târg de adopții ASPA are loc în weekend, pe 11 mai, în București. 20 de căței își așteaptă noile familii în Parcul Herăstrău

01 mai 2024
2010 afișări
Un nou târg de adopții ASPA are loc în weekend, pe 11 mai, în București. 20 de căței își așteaptă noile familii în Parcul Herăstrău
Un nou târg de adopții ASPA are loc în weekend, pe 11 mai, în București. 20 de căței își așteaptă noile familii în Parcul Herăstrău | Sursa foto: ASPA București/Facebook

Un nou târg de adopții are loc în weekend, pe 11 mai, în București. Mai mulți blănoși din adăposturile ASPA își așteaptă noii stăpâni.

Târgul de adopții va avea loc în Parcul Herăstrău

ASPA organizează un nou târg de adopții pe data de 11 mai 2024. Acesta va avea loc în Parcul Regele Mihai I al României (Herăstrău) – intrarea de la Piața Charles de Gaule.

Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 10:00 – 16:00.

Căței din adăposturile ASPA așteaptă să ajungă la familii iubitoare. Mai exact, vor fi prezenți 20 de căței care au îndeplinite toate formele legale:

  • deparazitare internă
  • deparazitare externă
  • microcipare
  • sterilizare (cei a căror vârstă permite)

Vor fi prezenți 20 de căței din adăposturile ASPA, frumoși, sociabili și cu toate formele legale îndeplinite.

Persoanele care vor adopta un câine din cadrul târgului nu numai că vor pleca acasă cu un prieten pe viață, ci și numeroase cadouri oferite de sponsorii campaniei de adopții:

  • Pachete care conțin hrană uscată și umedă, jucărie și castron oferite de MAXI PET România,
  • Recompense de la Pedigree România,
  • O ședință gratuită de cosmetică canină oferită de Zen Pet Club,
  • Medalioane inteligente cu cod QR de la Petradar Medalion Inteligent,
  • Pachete oferite de Starbucks România care conțin:
    • o pungă cafea boabe,
    • un pahar reutilizabil din plastic,
    • un card Starbucks încărcat cu 20 de lei,
  • O ședință de dresaj gratuită oferită de Școala de Educație, Psihologie și Dresaj Canin – Daniel Manea.

Cel mai mare târg de adopții din București

Tot în această lună va avea loc cel mai mare târg de adopții din București. La Arena Națională, 50 de câini și pisici vor aștepta să fie luați acasă.

Evenimentul „Adoptă la Arenă” este progamat pentru ultimul weekend din luna mai. Prin urmare, doritorii sunt așteptați pe 26 mai 2024, la Arena Națională. Târgul se va desfășura în intervalul orar 10:00 – 18:00.

Consilierii vor ghida vizitatorii și le vor oferi informații despre îngrijirea și necesitățile animăluțelor. Vor participa medici veterinari, dresori și reprezentanți ai asociațiilor pentru protecția animalelor.

Adulții și copiii se vor bucura de jocuri, activități și dresaj în aer liber.

Mai multe detalii:

Cookies