Un nou sistem „Kiss&Ride” a fost instalat în Sectorul 6. Se află pe strada Cernișoara, iar pe culoar pot fi oprite simultan cinci mașini

08 ian. 2024
4561 afișări
Un nou sistem „Kiss&Ride” a fost instalat în Sectorul 6. Se află pe strada Cernișoara, iar pe culoar pot fi oprite simultan cinci mașini
Un nou sistem „Kiss&Ride” a fost instalat în Sectorul 6. Se află pe strada Cernișoara, iar pe culoar pot fi oprite simultan cinci mașini | Sursă foto: Facebook-Primăria Sectorului 6

Primăria Sectorului 6 a anunțat că o nouă bandă de tip „Kiss&Ride” a fost inaugurată în aria administrată. Noul sistem ce este folosit pentru îmbarcarea și debarcarea elevilor se află pe Strada Cernișoara.

A 8-a bandă de tip „Kiss&Ride” a fost instalată în Sectorul 6

Administrația publică din Sectorul 6 a finalizat lucrările pentru realizarea unui nou sistem de îmbarcare/debarcare a copiilor, „Kiss&Ride”. Este a cea de-a 8-a unitate de învățământ din sector unde banda dedicată a fost implementată.

Lucrările de pe Strada Cernișoara 41 au fost finalizate luni, 8 ianuarie 2024. Noul culoar se află în zona Școlii „Constantin Brâncuși” și are o lungime totală de 28 de metri.

Astfel că, cinci mașini vor putea fi oprite simultan în zona destinată. Sistemul „Kiss&Ride” are scopul de a fluidiza traficul și de a ajuta la evitarea haosului ce se creează atunci când cei mici sunt lăsați sau luați de la școală.

Astăzi am finalizat lucrările de pe str. Cernișoara 41, la Școala „Constantin Brâncuși”. Sistemul kiss&ride are o lungime de 28 metri și pot opri simultan cinci mașini.

În felul acesta, strada nu mai este blocată de mașini lăsate peste tot, iar locurile de parcare ale riveranilor nu mai sunt ocupate.

Iată o seria de imagini publicate pe Facebook de către administrația publică:

Bandă Kiss&Ride realizată în Sectorul 6
Bandă Kiss&Ride realizată în Sectorul 6 | Sursă foto: Facebook-Primăria Sectorului 6

De asemenea, Primăria Sectorului 6 le-a transmis bucureștenilor că au fost luate ți măsuri care să asigure siguranța celor mici.

Mai precis, echipele din cadrul ADPDU Sector 6 au montat limitatoare de viteză în proximitatea acestei unități de învățământ.

Bandă Kiss&Ride realizată în Sectorul 6
Bandă Kiss&Ride realizată în Sectorul 6 | Sursă foto: Facebook-Primăria Sectorului 6

Încă din anul 2022, PS6 a început implementarea acestui sistem în apropierea unităților de învățământ din aria administrată. Sistemul „Kiss&Ride” a fost implementat și în apropierea anumitor școli din Sectorul 2 al Capitalei.

Cookies