Duminică, 17 noiembrie, are loc un nou protest pentru protejarea zonei retrocedate din Parcul IOR. Reprezentanții mișcării civice „Aici a fost o pădure / Aici ar putea fi o pădure” organizează marșul de protest sub titlul „PSD și PNL sunt Groparii IOR”.
Organizatorii spun că protestul va fi ca un marș funebru ce comemorează distrugerea unui plămân verde din inima Capitalei.
Undeva la intersecția dintre nepăsare, incompetență și corupție a murit o bucată de natură urbană cum rar întâlnești în orașe. La marginea gropii se află PNL-ul și PSD-ul, care batătoresc ultima lopată de pământ, cinstind acest concubinaj bolnav dintre interese private și instituții publice, spun reprezentanții „Aici a fost o pădure / Aici ar putea fi o pădure”.
Bucureștenii din cartierul Titan asistă neputincioși la distrugerea a 12 hectare de spațiu verde: zona retrocedată din Parcul IOR. În doar doi ani, în această zonă au fost peste 30 de incendii și copacii au fost tăiați cu drujbele.
Rând pe rând, majoritatea instituțiilor statului au dezamăgit, arătându-și incapacitatea în fața interesului privat, spune sursa citată.
Nici acum nu există vinovați, chiar dacă pompierii au raportat oficial cel puțin patru incendii puse intenționat. Au existat amenințări cu moartea asupra protestatarilor, de față cu poliția. Au fost zeci de intervenții în care bucureștenii din zonă au amenințați de drujbași care tăiau copacii, ilegal.
Reprezentanții mișcării civice cer consilierilor PNL și PSD din Consiliul General al Municipiului București să voteze proiectul de majorare a amenzilor pentru defrișările ilegale de la 100 lei la 5000 de lei per copac.
Dacă amenda este achitată în termen de 15 zile, suma se reduce la 25 de lei. Amenda de doar 25 de lei pentru tăierea ilegală a unui copac este o glumă ce încurajează distrugerea spațiilor verzi din București. Această sancțiune ridicol de mică face imposibilă protejarea reală a orașului împotriva defrișărilor ilegale.
De asemenea, bucureștenii cer Ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, PNL, să investigheze activitatea Poliției Române și a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, aflate sub coordonarea MAI, și să ofere un răspuns public clar privind motivele pentru care nu au fost identificați vinovați în cazurile respective.
Totodată, îi cer ministrului Mediului, Mircea Fechet, PNL, să investigheze activitatea Gărzii de Mediu, care nu a sancționat distrugerea celor 12 hectare din Sectorul 3.
Mai multe detalii despre marșul de protest organizat de „Aici a fost o pădure / Aici ar putea fi o pădure”, duminică, 17 noiembrie, la ora 14:00, de la sediul PNL la sediul PSD, AICI.