Bucureștenii vor avea un nou magazin Leroy Merlin la Supernova Pantelimon. Noua locație a retailerului de bricolaj se deschide pe 16 iulie, aceasta se întinde pe o suprafață de peste 18.000 metri pătrați. În plus, este disponibilă o parcare de 1.000 de locuri, unde sunt și patru stații de încărcare pentru autoturisme electrice.
Săptămâna viitoare, se deschide un nou magazin al retailerului de bricolaj Leroy Merlin, locația va fi la Supernova Pantelirmon. Inaugurarea acestuia va avea loc pe 16 iulie, de la ora 09:00, potrivit unui comunicat al companiei.
Noua locație se află pe o suprafață de 18.700 metri pătrați. De asemenea, a fost amenajată o parcare care dispune de 1.000 de locuri, unde sunt și patru stații de încărcare pentru mașini electrice. Acest nou punct din lanțul de magazine este cel cu numărul cinci din București.
Prin deschiderea acestui nou magazin, ne propunem să oferim clienților din Capitală acces facil la soluții complete de amenajare, construcții și bricolaj. Bucureștiul rămâne un punct strategic în dezvoltarea noastră, iar zona Pantelimon are un potențial comercial semnificativ, cu o comunitate activă și interesată de produse moderne și accesibile, a declarat Mathieu Baudain, CEO Leroy Merlin România.
În noul spațiu comercial, sunt amenajate showroom-uri specializate pentru baie, bucătărie, gresie și faianță. Sunt amenajate și zone pentru materiale de construcții, grădinărit, unelte, sanitare, vopsele și decorațiuni interioare.
Săptămâna trecută, a avut loc inaugurarea unui nou magazin Mobexpert. Acest este localizat pe Bulevardul Theodor Pallady. Noua locație este asemănătoare celei bine-cunoscute din zona Băneasa.
Magazinul de pe Bulevardul Theodor Pallady este cu parter, plus două etaje. Noul magazin are o suprafață de 12.000 de metri pătrați, comparabilă cu cel din Băneasa. Investiția a fost de aproape 10 milioane de euro.