BAZAR

Un nou izvor de mare adâncime pentru apă potabilă va fi construit într-un parc din Bucureşti

Noul izvor de mare adâncime ce urmează să fie construit în Parcul Al.I. Cuza din Sectorul 3 al Capitalei va capta apa prin trei puţuri amplasate la o adâncime de aproximativ 190 de metri şi vor asigura un debit de 6 litri pe secundă fiecare. Cele trei puţuri vor fi ampasate la o distanţă de 100 de metri între ele. 

Potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobaţi recent de Consiliul Local Sector 3, valoarea totală a investiţiei în noul izvor de mare adâncime de alimentare cu apă potabilă se ridică la suma de 588.000 lei cu TVA. 

Izvorul de mare adâncime din Parcul Al.I. Cuza urmează să fie construit într-o lună și jumătate. 

Unde mai sunt deschise fântâni de mare adâncime pentru apă potabilă

În iulie 2013, în Sectorul 2 al Capitalei, au fost inaugurate patru fântâni de mare adâncime, pentru alimentarea gratuită cu apă potabilă a populaţiei. Una dintre cele patru fântâni, intitulată Fântâna „Sfânta Maria”, funcţionează pe Şoseaua Pantelimon, la Parcul Florilor. Celelalte trei, respectiv Fântâna „Omeniei”, Fântâna „Educatorilor” şi Fântâna „Armoniei”, sunt amenajate în Parcul Motodrom din cartierul Fundeni, în Parcul Naţional din cartierul Basarabia şi la Parcul Obor, în faţa sediului Primăriei Sectorului 2. La cele mai multe dintre acestea, bucureştenii fac coadă în fiecare zi pentru a lua apă acasă cu bidoanele. 

Pentru acest an, Primăria Sectorului 2 a anunţat că vrea să deschidă zece astfel de fântâni. Mai multe detalii despre amplasarea celor 10 fântâni cu apă rece ca gheața găsiți aici.

În 2011, Primăria Sectorului 2 a inaugurat, în noua Piaţă Obor, prima fântână din cadrul acestui proiect de alimentare gratuită cu apă potabilă a populaţiei, de la care, susţin edilii, se aprovizionează, zilnic, sute de bucureşteni. Fântâna are adâncimea de 220 de metri.

În toamna anului trecut, a fost inaugurată de asemenea Fântâna „Tudor Arghezi” din Orăşelul Copiilor. Fântâna este situată pe esplanada cu acelaşi nume, în mijlocul unei piaţete pavată cu piatră cubică recuperată în urma asfaltării străzilor din Sectorul 4 şi recondiţionată. Are o adâncime de aproximativ 200 de metri și este alimentată de un izvor. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button