Un nou bazin de înot se deschide, vineri, în Capitală. CINE poate lua cursuri GRATUIT

de:
30 aug. 2018
1 Afișari
Un nou bazin de înot se deschide, vineri, în Capitală. CINE poate lua cursuri GRATUIT

„Dragi copii, părinți și cetățeni ai sectorului 2,
Mâine, începând cu ora 12:00, bazinul școlii 25 se deschide pentru voi! Veți avea parte de o locație modernă, bine dotată, unde cei mici își vor putea consuma energia învățând să înoate, iar cei mari se vor putea relaxa, menținându-se sănătoși prin mișcare. De asemenea, în cadrul bazinului se vor desfășura competiții sportive pentru cei mici, cursuri de inițiere pentru cei ce vor să învețe să înoate, dar și proiecte sociale pentru persoanele aflate în grija caselor de asistență socială.
Ne bucurăm că, prin eforturile noastre, în ciuda tuturor piedicilor primite, am reușit să finalizăm acest bazin și să îl punem la dispoziția dumneavoastră!”, anunță pagina de Facebook Învățământ Sector 2. 

Primăria Sectorului 2 și Clubul Sportiv Atack team au încheiat recent un protocol de colaborare prin care bazinul de înot al Școlii Gimnaziale nr.25 să fie pus în funcțiune, iar elevii acestei unități de învățământ , precum și alți copii din Capitală, să beneficieze de lecții de natație și polo de la antrenori specializați. 

Astfel, conform unei hotărâri a Consiliului Local Sector 2, cursurile de înot vor fi oferite GRATUIT elevilor Școlii 25 și contra-cost pentru ceilalți copii. Însă aceștia din urmă vor putea beneficia de reducere de 10% după cum urmează:

– elevii cadrelor didactice ai Școlii 25 și personalului administrativ al unității de învățământ

– copiii salariaților Primăriei Sectorului 2 și serviciilor publice aflate în subordinea Consiliului Local Sector 2

Reducerea se va aplica în baza certificatului de naștere al copilului și a unei adeverințe eliberate semestrial de unitatea de învățământ. 

Tot de reducere de 10 procente din tariful cursurilor de înot vor beneficia și salariații Primăriei Sectorului 2 și personalul administrativ, precum și cadrele didactice din școală și angajații serviciilor publice aflate în subordinea Consiliului Local Sector 2.

În urma unor protocoale încheiate cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, vor putea beneficia de lecții de natație gratuite și copii aflati sub grija caselor de asistență socială. 

Fiecare clasă va beneficia de lecții săptămânale, în baza unui program stabilit la începutul fiecărui an școlar; lecțiile vor fi susținute de către personal calificat. În limita spațiului disponibil, la solicitarea unitătiilor de învățământ, clubul sportiv va asigura accesul gratuit elevilor din școlile cu profil sportiv (disciplina natație) după un grafic stabilit de comun acord. 

Orarul de funcționare în scop didatic, ca activitate școlară, pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 25 va fi de Luni până Vineri pe toată durata anului școlar conform unui program stabilit de comun acord. Lecțiile didactice vor avea durata de 50 minute cu 10 minute pauză.

Temperatura apei şi a aerului, controlată şi afişată electronic

Construcția bazinului de înot a fost finalizată în urmă cu trei ani, însă din lipsă de personal calificat acesta nu a fost deschis publicului. Sala bazinului are cinci culoare pentru înot, fiecare cu lăţimea de 2,5 metri, fiecare culoar având şi blockstarturilor cu o înălţime de 40 de centimetri.

Bazinul este dimensionat pentru învățarea înotului, el având dimensiunile de 12.5X25 m și o adâncime variabilă de la -1.20 la -1.80. Capacitatea este de 60 de persoane care au la dispoziţie cele mai moderne dotări pentru vestiare, duşuri şi grupuri sanitare.

Temperatura apei este reglată automat între 26 – 28 de grade Celsius, apa fiind corespunzătoare categorie de folosinţă pentru îmbăiere şi tratată chimic pentru menţinerea ei în parametri microbiologici şi valorile maxime admise de normele de igienă şi sănătate publică în vigoare. Temperatura aerului din zona bazinului de înot este în permanenţă de 30 – 32 de grade Celsius, iar parametrii acesteia sunt afişaţi la vedere pe o tabletă electronică. Bazinul de înot este destinat tuturor categoriilor de vârstă, fără a se limita doar la organizarea cursurilor de înot didactic, inclusiv persoanelor cu dizabilităţi care au la dispoziţie o platformă automată pentru deplasare între etaje.

Protocolul a fost încheiat pe o perioadă de patru ani cu posibilitatea de prelungire anual. 

Cookies