Un nou ansamblu rezidențial se ridică pe Bulevardul Theodor Pallady. Se vor construi două blocuri de peste 9 etaje și 134 de locuri de parcare

07 iul. 2026
2588 afișări
Un nou ansamblu rezidențial se ridică pe Bulevardul Theodor Pallady. Se vor construi două blocuri de peste 9 etaje și 134 de locuri de parcare
Un nou ansamblu rezidențial se ridică pe Bulevardul Theodor Pallady. Se vor construi două blocuri de peste 9 etaje și 134 de locuri de parcare | Foto simbol: Magnificient

În București, va apărea un nou ansamblu rezidențial pe Bulevardul Theodor Pallady. Aceste este dezvoltat de Mulberry și poartă numele Palladyo.

Structura de rezistență este finalizată

Curând, va fi gata un nou ansamblu rezidențial de pe Bulevardul Theodor Pallady. Proiectul aparține de compania Mulberry, potrivit Revista Biz.

Constructorii au terminat structura de rezistență a complexului. Urmează ca municitorii să se ocupe de o nouă etapă de execuție. Proiectul imobiliar se ridică la o valoare estimată de 20 de milioane de euro.

La finalul lucrărilor, vor fi 130 de unități rezidențiale, de la garsoniere până la duplexuri cu 4 camere, două spații comerciale la parter, terase comune și 134 de locuri de parcare, dintre care 75 subterane și 59 supraterane.

Proiectul include două clădiri. Prima este A, care va avea subsoluri, parter și până la 12 etaje, cu duplexuri la ultimele niveluri. Imoblilul B va fi cu subsol, parter și până la 10 etaje, de asemenea, cu duplexuri la ultimele niveluri.

Antreprenorii au estimat ca livrarea să fie făcută în al doilea trimestru din 2027.

Ansamblul aparține de Mulberry, o companie fondată de Oleksandr Sobko. Firma este activă și-n țări ca Lituania, Marea Britanie și Cipru.

În această zonă ar putea apărea un nou parc

Săptămâna viitoare, Consiliul Local Sector 3 va supune la vot proiectul pentru realizarea parcului din cartierul Pallady. Următoarea ședință va avea loc pe 15 iulie.

Viitorul spațiu verde ar urma să fie amenajat pe o suprafață de peste 2 hectare, pe Drumul Gura Crivățului, în spatele fabricii BA Glass. Grupul Inițiativă Civică Pallady a transmis că documentația necesară este deja pregătită. Aprobarea proiectului va fi un pas esențial pentru demararea investiției.

De asemenea, reprezentanții au precizar că mai mulți consilieri locali au devenit susținători ai acestui proiect.

Același grup civic a propus, de mai multe ori, amenajarea unui parc la intersecția Brauner x Pallady. Au lansat și o petiție pentru a susține această inițiativă.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies