Un negociator al poliției a reușit să convingă un bărbat din București, surdo-mut, să nu se sinucidă

05 dec. 2022
389 afișări
Un negociator al poliției a reușit să convingă un bărbat din București, surdo-mut, să nu se sinucidă
Un negociator al poliției a reușit să convingă un bărbat din București, surdo-mut, să nu se sinucidă. Imagine simbol: Pixabay

Un bărbat din București, surdo-mut, în vârstă de 60 de ani, s-a baricadat într-o cameră din apartamentul său din Sectorul 6 și a amenințat că se sinucide. În cele din urmă, după ce a discutat cu un negociator din cadrul Poliției Capitalei, bărbatul a fost convins să renunțe la gestul necugetat. Incidentul s-a petrecut duminică, 4 decembrie 2022.

Un negociator al poliției a reușit să convingă un bărbat din București, surdo-mut, să nu se sinucidă

Oamenii legii au fost anunțați prin apel la numărul unic de urgență 112 că un bărbat din București, Sectorul 6, care este surdo-mut, a decis să se închidă într-o cameră din locuința sa și amenință că se sinucide.

„La data de 4 decembrie 2022, în jurul orei 12.00, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat s-a închis într-o cameră a locuinței din Sectorul 6 și amenință că se sinucide”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

La fața locului s-au deplasat de urgență agenți din cadrul secției de Poliție 25 pentru a lua primele măsuri. Totodată, la fața locului a fost chemat și un negociator, dar și un echipaj medical.

De asemenea, oamenii legii au chemat la fața locului și un interpret mimico-gestual.

Nevasta bărbatului a fugit de acasă

În urma discuțiilor purtate cu bărbatul, acesta a renunțat la gestul său și a fost preluat de un echipaj medical pentru a fi transportat la spital.

În vârstă de 60 de ani, bărbatul din București care voia să-și pună capăt zilelor era supărat pentru că nevasta lui a luat mai mulți bani din casă și a fugit cu un alt bărbat.

Fiica celor doi le-a oferit aceste informații oamenilor legii.

Potrivit unor surse judiciare, este pentru prima dată în istoria Poliției Române când s-a negociat cu un surdo-mut, conform gândul.ro.

Cookies