Un militar din cadrul Forțelor Armate Franceze a fost găsit fără suflare, duminică, 6 noiembrie, într-o cameră de hotel de 4 stele din București. Camerista a fost cea care l-a găsit pe bărbat.
UPDATE, 15:26: În camera de hotel nu au fost găsit urme de luptă și nici lucrurile nu erau răvășite. Mașinilor militarilor francezi urmează să fie percheziționate. La fața locului ar urma să ajungă un procuror de la Parchetul Militar pentru a coordona ancheta.
Conform unor surse judiciare, militarul a fost găsit fără suflare cu o plagă înjunghiată la nivelul gâtului, produsă cu o foarfecă.
Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, a fost găsit mort în camera unui hotel de 4 stele din Piața Montreal din București, conform unor surse Antena 3.
Aceleași surse au declarat că bărbatul era militar în cadrul Forțelor Armate Franceze. Militarul împreună cu alți colegi francezi s-au cazat la hotelul de 4 stele din București la data de 3 noiembrie 2022, iar camerele erau rezervate până la data de 3 decembrie.
O cameristă a decis să intre în camera militarului francez după ce acesta nu a răspuns la ușă.
Bărbatul a fost găsit înjunghiat.
Potrivit primelor informații, ușa nu ar prezenta urme de forțare.
La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de poliție, dar și un procuror de la Parchet. Oamenii legii verifică imaginile surprinse de camerele de supraveghere și încearcă să reconstituie ultimele ore din viața bărbatului.