Un militar a leșinat în timpul paradei organizate, la București, cu ocazia Zilei Aviației și a Forțelor Aeriene

20 iul. 2022
5290 Afișari
Un militar a leșinat în timpul paradei organizate, la București, cu ocazia Zilei Aviației și a Forțelor Aeriene
Un militar a leșinat în timpul paradei organizate, la București, cu ocazia Zilei Aviației și a Forțelor Aeriene | Sursă foto: captură Antena 3

Unui militar, cere a participat la evenimentul organizat pentru Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, i-sa făcut rău și a leșinat. Parada a avut loc pe Bulevardul Aviației din București.

Un militar a leșinat ceremonia de Ziua Aviației din București

În timpul ceremoniei, organizată pe platoul de pe Bulevardul Aviației din București, un militar a leșinat, conform Antena 3. Acesta aparținea de Baza 57 Aeriană Mihai Kogălniceanu.

Platoul pe care a fost organizată ceremonia de Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene se află într-o zonă lipsită de umbră, astfel că militarului i-sa făcut rău, cel mai probabil din cauza temperaturii ridicate.

La scurt timp, militarul a fost preluat de către cei de la Ambulanță, aceștia aflându-se într-un număr mare la această ceremonie. Acesta a fost dus într-un cort special amenajat pentru astfel de situații, iar la câteva minute după și-a revenit.

Militarii prezenți în cadrul ceremoniei sunt echipați cu:

  • Uniforma de armată,
  • Bocanci,
  • Mânuși.

Zeci de aeronave au survolat cerul

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene se sărbătorește în data de 20 iulie, odată cu Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloților.

În timpul festivităților, circa 20 de aeronave militare au survolat cerul. Printre acestea se numără: F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, Antonov AN-30, IAR-330, IAR-99, ce aparțin Forțelor Aeriene Române.

De asemenea au survolat și: două aeronave de tip Eurofighter Typhoon aparținând Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, două aeronave de tip Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene, 2 elicoptere tip EC-135 aparținând Ministerului Afacerilor Interne, 2 elicoptere IAR-330 Puma ale Serviciului Român de Informații, o aeronavă Boeing 737 aparținând Tarom precum și 4 aeronave Extra 300 aparținând Aeroclubului României.

Aeronavele militare au survolat următoarele localități:

  • Piatra Neamț,
  • Târgu Neamț,
  • Suceava,
  • Botoșani,
  • Vaslui,
  • Bârlad,
  • Tecuci,
  • Galați,
  • Brăila,
  • Focșani,
  • Adjud,
  • Onești,
  • Caracal,
  • Câmpia Turzii,
  • Cluj-Napoca,
  • Târgu Lăpuș,
  • Groșii Țibleșului,
  • Dej,
  • Gherla,
  • Turda,
  • Luduș,
  • Târgu Mureș,
  • Sighișoara,
  • Mediaș,
  • Alba Iulia,
  • Aiud.
Cookies