Un milion de credincioşi pe Dealul Mitropoliei

de:
25 oct. 2010
0 Afișari
Un milion de credincioşi pe Dealul Mitropoliei

Credincioşii din mai multe zone din ţară se pot închina atât la moaştele Sfinţilor Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului, la ale Sfinţilor Constantin şi Elena şi la un fragment din lemnul Sfintei Cruci, adus pentru prima oară în Capitală, din Grecia. „În cele şapte zile de sărbătoare, pe Dealul Mitropoliei se vor perinda un milion de persoane, potrivit estimărilor Jandarmeriei. La raclă se vor închina efectiv circa 300.000 de oameni. Restul vor fi doar participanţi la slujbă şi la sfânta liturghie”, a declarat părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Credincioşii sunt întâmpinaţi în Gara de Nord şi Gara de Est de reprezentanţi ai Arhiepiscopiei, iar celor care rămân peste noapte li se oferă loc de odihnă la Colegiul Naţional „Ion Creangă” şi la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu. Aici primesc pachete cu hrană şi apă. De asemenea, bisericile de lângă Dealului Mitropoliei sunt deschise tot timpul şi oferă loc de odihnă şi ceai cald pentru pelerini.

Peste 400 de poliţişti şi de jandarmi asigură paza şi ordinea la eveniment, iar reprezentanţii BOR şi voluntarii de la Crucea Roşie împart ceaiuri şi pacheţele cu mâncare. Timpul de aşteptare la rând a fost redus la jumătate faţă de anul trecut astfel că, în prezent, credincioşii se pot ruga la moaşte într-un interval de patru-cinci ore.

Cookies