ȘTIRI

Un miliardar arab ar fi interesat să construiască complexe imobiliare de lux în Bucureşti

Compania de dezvoltare imobiliară Impact Developer & Contractor, din care omul de afaceri Gheorghe Iaciu deţine 49%, poartă discuţii, pentru un eventual parteneriat, cu DAMAC Properties, companie responsabilă de dezvoltarea a circa o treime din turnurile rezidenţiale din Dubai, informează Capital.ro.

„Acum zece zile au venit în România nişte reprezentanţi ai DAMAC din America pentru a prospecta piaţa locală. S-au uitat la două firme listate la bursă: Impact şi Globalworth (companie listată la Bursa de la Londra, controlată de Ioannis Papalekas, n.red.). Am avut o întâlnire cu ei şi urmează ca în perioada următoare să vină în ţară şeful lor. Există în Bucureşti  terenuri care se pretează pentru dezvoltări de lux, pe lângă parcuri, şi în funcţie de discuţiile cu DAMAC vom vedea dacă vom cumpăra astfel de proprietăţi”, a declarat Lucian Mateescu, directorul general al Impact, pentru sursa citată.

Compania DAMAC este controlată în proporţie de 85% de Hussain Sajwani, a cărui avere este estimată la 4 mld. dolari şi care îl plasează pe poziţia 22 într-un top al celor mai bogaţi arabi din lume. În septembrie 2014, compania a fost evaluată la peste 4 mld. dolari.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button