BAZAR

Un membru al CNA îi cere lui Stelian Tănase să demisioneze dacă a constatat că nu poate salva TVR

„Avem televiziune publică. Cum o distrugem? Simplu: mergem cu ea la Guvern. Asist, de aproape două săptămâni, la neputinţa conducerii TVR. Mai întâi constată că nu este vorba de BBC, apoi descoperă că sunt prea mulţi angajaţi şi prea puţine maşini în parcul auto; urmează responsabilii editoriali să fie puşi la punct, o mică cenzură, taxa tv. Se schimbă componenţa politică a Guvernului şi… ‘ajutor! Ponta, ajută-mă!’. În faţa dezastrului economic în care se zbate ‘televiziunea liberă a ţării’, domnul Stelian Tănase cere milostenie la Guvern. Altfel spus vinde televiziunea publică politicienilor (şi nu numai). Mai vorbim despre ‘presă liberă’? Deloc”, spune Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), într-un comunicat remis, sâmbătă, agenţiei Mediafax.

În comunicat, Valentin Jucan îl întreabă pe Stelian Tănase de ce nu cere un audit intern la Televiziunea Română, urmând ca cei responsabili să răspundă pentru „jaful din TVR”.

„Doriţi ştergerea datoriilor. Nu există aşa ceva! Acele datorii ‘şterse’ vor fi achitate tot din buzunarul contribuabilului, acelaşi care achită taxa tv. Doriţi ştergerea datoriilor cu preţul independenţei editoriale? Asta faceţi atunci când afirmaţi că ‘Ponta este singura şansă’. În calitate de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, garant al interesului public, vă solicit să opriţi aceste demersuri care încalcă spiritul şi litera Constituţiei României. Vorbiţi deja despre insolvenţa TVR. Dacă doar atât constataţi că se mai poate face, vă rog prezentaţi-vă demisia de urgenţă!”, mai spune Valentin Jucan în comunicat.

Contactat de Mediafax, Stelian Tănase nu a dorit să comenteze afirmaţiile lui Valentin Jucan.

Pe de altă parte, într-un interviu acordat recent agenţiei MEDIAFAX, Stelian Tănase a declarat că TVR este în pericol să intre în incapacitate de plată chiar în acest an, precizând că instrumentele pentru salvarea televiziunii se află la Guvern şi la liderii politici.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button