Un medic stomatolog sirian, fără drept de practică la noi, a fost reținut în București. La fel s-a întâmplat și cu conaționalul său care îl angajase

31 mart. 2023
184 Afișari
Un medic stomatolog sirian, fără drept de practică la noi, a fost reținut în București. La fel s-a întâmplat și cu conaționalul său care îl angajase
Un medic stomatolog sirian, fără drept de practică la noi, a fost reținut în București. La fel s-a întâmplat și cu conaționalul său care îl angajase. Sursa foto: Pexels

Doi medici stomatologi sirieni au fost reținuți de polițiștii din București pentru 24 de ore. Unul dintre aceștia practica meseria de stomatolog fără a avea acest drept în România, iar celălalt îl angajase în cabinetul său.

Cei doi medici stomatologi sirieni care au fost reținuți lucrau la un cabinet din Sectorul 5 din București

Pe data de 30 martie 2023, polițiștii din București au efectuat activități operative pentru a depista doi sirieni:

La data de 30 martie a.c., Direcția Generală de Poliție a Municipiului București- Serviciul de Investigații Criminale a efectuat activități operative, în vederea depistării a doi cetățeni sirieni.

Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, precum înșelăciune, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și fals în scrisuri, sub semnătură privată. Cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, conform unui comunicat de presă transmis de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB).

Unul dintre cei doi sirieni a exercitat față de mai multe persoane, în luna noiembrie a anului trecut, profesia de medic stomatolog, dar fără a avea drept de practică în România.

Cabinetul în cadrul căruia era angajat se afla în Sectorul 5, iar un alt cetățean sirian, care este medic stomatolog cu drept de liberă practică în România, l-a ajutat să-și desfășoare activitatea în acea locație.

Sirienii au vârsta de 26 de ani și au fost reținuți pentru 24 de ore:

Cu sprijinul I.G.I. s-a reușit depistarea celor doi bărbați, ambii în vârstă de 26 de ani, care au fost conduși la sediul Serviciului de Investigații Criminale, iar după efectuarea activităților procedural-penale, s-a dispus reținerea acestora, pentru 24 de ore.

Sute de bancncote false au fost găsite în urma unor percheziții în București și în alte 16 județe

În data de 29 martie 2023, s-au efectuat 23 de percheziții în București și în 16 județe din țară în cazul unor persoane care puneau în circulație bancnote contrafăcute, conform unui comunicat de presă transmis de IGPR.

În urma perchezițiilor, organele legii au descoperit și ridicat 155.300 de euro, în bancnote din cupiură de 50 de euro, 100 de euro și 500 de euro. Acestea ar fi urmat să intre în circuitul financiar.

Au fost puse în aplicare șapte mandate de aducere și 21 de persoane au fost audiate.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate București, Ploiești, Craiova, Timișoara, Oradea, Alba lulia, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Iași, polițiștilor din cadrul serviciului de combatere a criminalității organizate Ilfov, Dâmbovița, Vâlcea, Caraș-Severin, Sălaj, Maramureș, Sibiu, Giurgiu, Botoșani, Gruparea de Jandarmi Mobila „Burebista” Brașov, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara, Poliția Oraș Chișineu-Criș și Secția 3 Poliție Rurală Chișineu-Criș.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies