UPDATE: Potrivit polițiștilor Capitalei, pe 6 iunie 2026, polițisti din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție au fost sesizati, prin apel 112, în jurul orei 14.45, cu privire la faptul că în grupul sanitar al unei unități spitalicești din Sectorul 1 a fost găsit inconștient un cadru medical.
Polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la fața locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind un medic rezident, un bărbat, în vârstă de 32 de ani.
De asemenea, în pofida eforturilor depuse de medici pentru salvarea acestuia a fost declarat decesul.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Omoruri, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
Știre inițială:
Un medic rezident în anul V a fost găsit mort sâmbătă după-amiază, în toaleta Spitalului Floreasca din București. Colegii au încercat să-l resusciteze, însă fără succes, iar primele informații indică o posibilă supradoză autoinjectată.
Sâmbătă, 6 iunie, un medic rezident în anul V a fost găsit mort în toaleta Spitalului Floreasca. El a fost găsit de colegii lui în cursul după-amiezii. Acesta intrase în gardă de dimineață. Cauza morții ar fi o supradoză autoinjectată, relatează Observator.ro.
Potrivit sursei citate, medicul rezident era apreciat și nu ar mai fi făcut probleme în spital. Era tatăl a doi copii cu vârste până în trei ani.
Potrivit sursei citate, undeva la 46 de medici au murit până în prezent în timpul gărzilor. Cel mai cunoscut caz este cel al medicului Ștefania Szabo, chirurg și director medical la Spitalul Județean Buzău, din luna octombrie 2025.
Se pare că, aceasta intrase în gardă luni dimineață 27 octombrie 2025 și a participat la inaugurarea unei extinderi a secției de Pneumologie. Pentru că nu a mai răspuns nici la telefon, colegii din Spital au intrat în Camera de Gardă, unde au găsit-o fără suflare, marți, 28 octombrie, în jurul orei 6.00.
Stefania Szabo avea 37 de ani pe care îi împlinise pe data de 1 octombrie 2025 și ocupa funcția de director al unității sanitare din 2021.
În mediul online circulă de ceva vreme o listă care cuprinde de la tineri rezidenți la medici cu experiență, ce și-au pierdut viața în timpul gărzii sau imediat după aceasta.
„Și medicii sunt oameni, au nevoie de timp de odihnă. Directiva europeană a timpului de odihnă este nerespectată, gărzile nu sunt considerate vechime în muncă, gărzile sunt remunerate la nivelul anului 2018, iar liberul după gardă nu se poate respecta din lipsă de personal. Până când?”
Iată cum arată lista: