„Un leu pentru Ateneu”. Povestea Ateneului Român, unul dintre simbolurile Bucureștiului și întregii țări

25 mart. 2022
230 Afișari
„Un leu pentru Ateneu”. Povestea Ateneului Român, unul dintre simbolurile Bucureștiului și întregii țări
„Un leu pentru Ateneu”. Povestea Ateneului Român, unul dintre simbolurile Bucureștiului și întregii țări. Sursa foto: See Bucharest

Greu de crezut că una dintre cele mai frumoase clădiri din București și din țară a fost ridicată pe ceea ce era odată o mahala, unde fusese turnată fundația unui grajd al școlii de călăreți. Ateneul Român se numără printre poveștile de la finalul secolului XIX care definesc dorința românilor de a realiza la București o capitală modernă, europeană, aliniată la marile orașe din occident, motiv pentru care vă prezentăm povestea acestui simbol.

Povestea Ateneului începe cu câteva decenii înainte ca piatra de temelie a construcției să fie pusă: prima societate care a purtat numele „Ateneul Român” a fost înființată la Iași, printre membrii fondatori numărându-se Mihail Kogălniceanu, Petre Suciu, Ștefan Micle sau V.A. Urechia. Societatea și-a încetat activitatea patru ani mai târziu, când V.A. Urechia s-a mutat în București, fiind numit director general al Ministerului Instrucțiunii.

Scopul acestei societăți a fost de a realiza Conferințe publice, cu scop de a educa clasa de mijloc prin dezbateri, discuții și cursuri. La început, aceste cursuri gratuite erau ținute lângă grădinile Cișmigiu, pe locul caselor lui Costache Ghika, într-o sală mare, publicul ascultând de pe băncile parcului. Prima astfel de întâlnire a avut loc în seara zilei de 28 ianuarie 1865, în fața unui public de circa 500 de persoane, alcătuit în mare parte din femei. În total au fost realizate 32 de prelegeri, între 28 ianuarie și 22 aprilie 1865, câte trei pe săptămână, fiind ținute de următorii: Esarcu, Marsillac, Gr. Racoviţă, Urechia, Hasdeu, Em. Bacaloglu, Al. Petrescu, Th. Văcărescu, Radu Ionescu, I. Fălcoianu sau P. Grădişteanu.

„Să avem ambiția de a construi în București un palat al științelor și artelor”

În data de 31 octombrie 1865 apărea Ateneul Român, alcătuit din 25 de subscriitori specializați în 3 secții: științifică, literară și morală. Dacă la început instituția era bazată în sala din locuințele lui Constantin Ghika de lângă Cișmigiu, prin testamentul din 1870, Carol Rosetti lăsa Ateneului moştenire două case din mahalaua Boteanu, dar şi o bibliotecă de 865 de titluri în 5000 de volume. Moştenirea lui Rosetti mai însemna pe lângă acestea şi un fond lichid care, completat cu o serie de alte donaţii, atingea suma de 115.000 de lei.

C. Esarcu, vicepreședintele Ateneului, susținea la acea vreme că este nevoie „să avem ambiţia de a construi în București un palat al ştiinţelor şi artelor în care să putem primi cu mândrie celebrităţile ce ne vor vizita sau (pe care) le vom chema în ţara noastră”

„Dați un leu pentru Ateneu”

Totuși, casa donată de Rosetti nu era suficient de mare pentru idealurile membrilor Ateneului, astfel că aceștia au căutat sprijin la Primăria Capitalei pentru a obține un teren. Astfel, în 1884, prin intermediul unui decret guvernamental, Primăria Capitalei primea dreptul de a ceda Ateneului terenul din spatele grădinii Episcopiei, unde cândva se afla livada de vișini „Livada Văcăreștilor”, spațiul fiind apoi ocupat de o bisericuță cu chilii dar și o mică școală, care au fost dărâmate în urma marelui cutremur din 1838.

Terenul a aparținut apoi Societății Ecvestre Române din 1875, aici urmând să se realizeze un mare complex de tip amfiteatru ce putea avea mai multe întrebuințări: manej de călărie, circ, serbări hipice si alte evenimente. Aici urmau să activeze membrii Școlii de Cavalerie dar și amatorii de hipism. Construcțiile ce au demarat în 1884 erau serioase, fundația acestui complex fiind de cea mai bună calitate. Lipsa de fonduri a dus la oprirea proiectului, rămânând în picioare doar fundația circulară.

Pentru a începe construcția Ateneului, conducerea a apelat la o loterie publică, care a devenit celebră atât la acea vreme cât și de-a lungul anilor prin lozinca „Dați un leu pentru Ateneu”.

Ateneul a fost realizat de arhitectul francez Albert Galeron, care cu doar câțiva ani în urmă realizase pe Calea Victoriei sediul Băncii Naționale a României, bancă ce și-a declarat falimentul în momentul în care a primit nota de plată pentru luxosul sediu. Arhitectul a fost asistat de o serie de arhitecți români de renume: Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu și Ion Gr. Cantacuzino. Piatra de temelie a Ateneului Român a fost pusă la data de 26 octombrie 1886, ciclul de conferințe fiind deschis deși construcția nu era terminată. Deși nu era complet gata nici anul următor, conferințele culturale continuă din primăvară după o prelegere prin care Escaru își exprimă regretul cu privire la întârzierea inaugurării.

Arhitectura Ateneului Român

Ateneul Român este un edificiu realizat în stil neoclasic, care prezintă însă și caracteristici ale stilului ecletic. Intrarea principală se inspiră din arhitectura antică elenă, fiind sprijinită pe opt coloane ionice, identice cu cele de la templul Erechterion din Acropole ca proporții. Porticul duce în vestibul prin 3 uși mari de lemn. Deasupra acestor uși se află cinic medalioane din mozaic, care îi reprezintă pe Alexandru cel Bun, Neagoe Basarab, Vasile Lupu, Matei Basarab si Regele Carol I.

Cupola are 20 de ferestre cu lire și cununi și se află la o înălțime de 41 de metri. Domul este acoperit cu zinc și se termină cu un tripod inspirat de monumentul lui Lysicrat din Atena, care simbolizează urna învingătorilor.

Forma circulară a holului, care impresionează vizitatorii, se numără printre ideile lui Albert Galleron, stârnind apreciere atât de la marii arhitecți români, cât și de la nume mari din lumea arhitecturii, precum Charles Garnier, creatorul marilor opere de la Paris și Monte Carlo.

Pe friza circulară din interiorul sălii mari se dorea să se realizeze o frescă care să ilustreze momentele principale ale istoriei României. Această frescă a fost realizată abia după aproape jumătate de secol, locul fiind marcat cu un text scris cu litere aurite: „Loc rezervat pentru marea frescă ce va reprezenta fazele cele mai însemnate ale Istoriei Românilor”.

Prima propunere pentru această lucrare a venit în 1901, la inițiativa pictorului Ștefan Popescu, însă a fost refuzată, fiind prea scumpă. Ornarea frizei a început în 1933, la inițiativa pictorului Costin Petrescu. Fresca, la ai săi 75 de metri lungime și 3 metri înălțime, este cea mai amplă lucrare de pictură de acest gen din țară. Lucrarea a fost inaugurată în 1938, în prezența regelui Carol al II-lea. Scenele din frescă se succed în mod natural, fără întreruperi, de la Traian împăratul roman până la evenimentele începutului secolului trecut.

Sursa foto: Facebook

Ateneul Român, ocrotit oare de oda închinată la punerea pietrei de temelie?

Comuniștii au dorit îndepărtarea scenelor din frescă legate de trecutul regal al țării, însă pictura a fost păstrată în cele din urmă, fiind acoperită cu pânză de catifea doar scenele „supărătoare” pentru regimul autoritar.

Ateneul a trecut cu bine însă și peste cutremure, și peste regimuri autoritare, și peste bombardamente, deși bombele căzute în primăvara anului 1944 au avariat cupola și latura dinspre nord. Toate aceste obstacole parcă au fost depășite cu ajutorul odei închinate la punerea pietrei de temelie:

„Să fie ca-n lungi veacuri nici mâna omenească / Nici timp, nici elemente să nu-l mai dezvelească / Iar fruntea acestui templu să stea în veci tot sus / Purtând coroana mândră ce fondatorii-au pus”

Cookies