Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă seară într-un apartament de pe Bd. 1 Decembrie 1918. Două persoane au murit, iar altele, printre care și un copil, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Flăcările au cuprins două etaje ale imobilului.
Un incendiu s-a produs sâmbătă, 13 aprilie, la un apartament situat pe Bd. 1 Decembrie 1918 din București.
Suprafața afectată a fost de aproximativ 60 mp la apartamentul aflat la etajul 7 și a afectat fațada și unitatea de aer condiționat a unui apartament de la etajul 8. După aproximativ trei ore de intervenții, incendiul a fost stins.
Potrivit informațiilor transmise de ISU B-IF, incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă și cu degajări mari de fum:
Operațiunile de stingere s-au realizat cu dispozitiv de intervenție la interior, respectiv prin exterior, prin intermediul unei autoscări, amplasată în limitele posibilităților avute la dispoziție, și care a refulat apă direct asupra locului de unde se observa degajarea intensă de fum.Concomitetent cu operațiunile de stingere au fost realizate echipe de căutare-salvare a victimelor, care au fost extrase în condiții de siguranță și cărora li s-a acordat asistență medicală de către echipajele SMURD.
La fața locului au acționat 8 autospeciale de stingere, 8 resurse SMURD, 1 autospecială pentru transport personal și victime multiple, 2 autoscări și descarcerare.