Un han de 5 stele: Stavropoleos din București. A apărut înainte să fie zidită biserica-giuvaer din Centrul Vechi | FOTO DOCUMENT

14 feb. 2022
10028 Afișari
Un han de 5 stele: Stavropoleos din București. A apărut înainte să fie zidită biserica-giuvaer din Centrul Vechi | FOTO DOCUMENT
FOTO DOCUMENT / Un han de cinci stele: Stavropoleos din București. A apărut înainte să fie zidită biserica giuvaer din Centrul Vechi, Foto Ludwig Angerer, 1856.

Pe la anii Domnului 1700, 1800, înainte să apară hotelurile „evropenești”, călătorii străini veniți “să se alinte cu desfătatele sânuri ale Bucureștiului” trăgeau la hanuri. Tot ei sunt și primii care ne-au lăsat nemuritoare reviewuri despre aceste “hosteluri” cu ziduri și prăvălii. De ce tain aveau parte la mic dejun “turiștii”, neguțătorii și tot omul venit cu treburi la București, ce view și ce desmierdare prin noroaie îi aștepta, vă spun astăzi la “Senzația Bucureștiului de altădată”, o rubrică de întâmplări de prin carte adunate și pe internet redate.

Pe puțin cinci stele avea Hanul Stavropoleos, care-a apărut înainte să fie zidită “gingașa ctitorie”, Biserica Stavropoleos din Centrul Vechi.

Ce fotografie cu butoaie de vin sprijinite de zidurile Sfântului Lăcăș Stavropoleos din Centrul Vechi al Bucurescilor! A fost realizată în anul 1856 de către Ludwig Angerer, un vienez care ne-a dat primele imagini panoramice ale Bucureștiului, pe atunci un orășel din Europa Orientală.

hanul, stravropoleos
Biserica Stravropoleos, 1856. In partea stângă, Hanul Stavropoleos, probabil inainte de demolare. Foto document Ludwig Angerer.
hanul, stavropoleos
1856, Hanul Stravropoleos, Fotografie realizata de primul fotograf al Bucurestiului in timpul ocupatiei cezaro-crăiesti, Ludwig Angerer.

Primele fotografii ale Bucureștiului au fost făcute în timpul ocupației austro-ungare

Ludwig Angerer era farmacist încadrat în Comandamentul Militar Cezaro-Crăiesc al Medicamentelor și a venit în București cu armata de ocupație a Principatelor din perioada Războiului Crimeii, 1853-1856. Bine că a venit, că fără el nu aveam primele poze cu orașul. Primele! Guvernatorul otoman al Bucureștilor era Mazan Pașa, iar domn, Barbu Știrbey, acesta era ghiuzelitul context politico-administrativ.

calea, victoriei, 1856, foto, angerer
1856, prima fotografie a Podului Mogosoaiei, Calea Victoriei pe vremea cănd era acoperită cu lemn. Imagine luată de Ludwig Angerer de pe fostul Teatru Național, astăzi dispărut.

Hanul Stavropoleos, “casă de găzduit și ospătat călătorii contra plata”

Cuvântul “han” vine din persană, a ajuns la noi prin turci și însemna “casă de găzduit și ospătat călătorii contra plată”, adică booking, adică Airbnb. G. I. Ionnescu-Gion spune că la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în București erau vreo 43 de hanuri mari și alte 35 mai mici. Călătorii umblau cu tâlmaciul după ei, că engleză nu bungheau hangiii, iar hanurile aveau formă de patrulater, cu ziduri groase și cu canaturi grele. Semănau cu un complex de chilii mănăstirești și aveau aspect de cetate, cu o singură poartă zăvorâtă ca să fie apărați “turiștii” de prădăciuni.

hanul, lui, manuc
Hanul lui Manuc, probabil in timpul „Focului cel Mare”, anul 1847, an in care un sfert din Bucuresti a ars.

Ioanichie a clădit la început un han, îl constatăm documentar în anul 1704, apoi a făcut biserica Stavropoleos”

Un adevărat giuvaer era, fără îndoială, Stavropoleos, pe lângă fosta Poștă Centrală. Îi zice așa deoarece ctitorul bisericii, Ieromonahul și Arhimandritul Ioanichie, originar din orășelul Ostanița, în Epir, a ajuns Mitropolit la Stravropolis (localitate în Peninsula Balcanică). Acest Ioanichie a clădit la început un han, îl constatăm documentar în 1704, apoi a facut biserica, terminată în 30 octombrie 1724. Ea servea drept capelă hanului. Prin pridvorul său cu elegante coloane sculptate, prin chenarele de piatră ale ferestrelor și ușii de intrare, prin brâul bogat, din ghirlande de frunze și flori, prin admirabila tâmplă de lemn și, în sfârșit, prin proporțiile ei atât de reușite, Biserica Stavropoleos este o podoabă a orașului nostru”, Constantin C. Giurescu, “Istoria Bucureștilor”, Editura Vremea, pagină 221.

biserica, stravropoleos
Biserica Stavropoleos in prezent, Foto Antoaneta Dohotariu.

Ofertă de booking în Bucureștiul vechi: Hanul lui “Urlă-n sus”, Hanul “Jugă Urs”, Hanul Dracului, Hanul lui Vasilache sau cel al lui Beașcă

Dacă n-aveai parale de acomodare la Hanul Stavropoleos, aveai unde să tragi, din plin. Iată o scurtă oferta pe bookingul acelor timpuri. Hanul Colței, “unde descindeau turcii capanlâi sau cu alte negoțuri”, al Filipescului, al lui Zamfir, Hanul Sfântu’ Gheorghe Nou, “una bellissima chiesa” zice Del Chiaro, unde soseau mărfuri care ajungeau pe mare de la Constantinopole și apoi erau trase cu carele de la Galați, depozit de mărfuri al toptangiilor, Mai era Hanul lui Chiriță, al Bălăceanului, Hanul Bisericii Crețulescului care se afla în grădinile unde este azi Palatul Regal, al Zlătarilor, al Gabrovenilor, (locuitori din Gabrova care veneau din Bulgaria și descindeau aci), Hanul lui Papazoglu, aflat la tăietura Căii Moșilor cu strada Sfânta Vineri, pe locul numit “La Mișu-n deal”. Al lui Manuc, singurul păstrat astăzi în București, după numele patronului său, Manuc Bei, “un armean deștept, odinioară om de încredere al lui Mustafa-Pașa Bairactar și peste fire de bogat” (Gion, n.n.), tot han de cinci stele și ăsta, între 1808-1860, cel mai vizitat. Cel mai însemnat era Hanul lui Șerban Vodă, care se afla în Târgul de Sus și a dispărut după Războiul de Independență ca să facă loc Băncii Naționale a României. Mai erau și Hanul “Jugă Urs”, în spatele Spitalului Colțea, Hanul lui “Urlă-n sus”, pe Calea Șerban Vodă, Hanul Dracului, Hanul lui Vasilache sau cel al lui Beașcă.

hanul, lui, manuc
Hanul lui Manuc in zilele noastre, foto credit Flickr.

Slugile hanului alergau strigând de colo până colo; găinile cârcâiau pigulind pe mormanele de băligar”

Aceste hanuri foarte “primitoare cu străinii” (Gion, n.n) erau hotelurile acelor vremuri, mai degrabă hosteluri că n-aveai baie în cameră, umblătoarea se afla în dosul curții, și, în plus, cine știe cu ce tipi dați cu unt pe păr, ca să lucească frumos, dormeai în odaie, cu hangerul sub pernă ca să nu-ți fure borseta, cu tot cu card.

Ca să intrăm puțin în atmosfera timpului, poftim descriere: “Surugii, chirigii, vizitii, cărăușii cari înhămau și deshămau; slugile hanului cari alergau strigând de colo până colo; găinile cari cârcâiau pigulind pe mormanele de băligar; rațele cari bălăcăreau măcăind prin băltoacele de lângă cuhnii și grajduri; țiganii și tigăncele cari, în loc să vorbească, răcneau ca după obicei; scroafele și purceii cari, grohăind și guțăind, se vârau pe sub butci, rădvane, briști, brașovence, chervane și căruțe, unde se întâmplau încăierări homerice cu câinii celor veniți de afară – toate acestea făceau să hăuie din zi și până-n noapte faimosul Han al lui Manuc Bei”, G. I Ionnescu-Gion, “Istoria Bucureștilor”, Editura Fundația Culturală, 1998, pg 453.

1856, dimbovita, fotp, ludwig, angerer
Primele fotografii cu Bucurestiul au fost facute de austriacul Ludwig Angerer. Aici Dâmbovița in 1856 cu casa Istrate Krețulescu in fundal si Podul lui Haidam.

Casele din București aveau “bășici de porc la ferești”

Și tot despre atmosfera Bucureștiului din jurul hanului Stravropoleos din mahalaua Stravopoleos vorbește Nicolae Iorga. Eruditul istoric descrie casele de modă turcească ale boierilor și negustorilor, căsuțele acoperite cu stuf și bordeiele, cu “bășici de porc din ferestre”, crucile de la răspântii și podurile de lemn ale orașului. “Întreagă înfățișare a orașului, îmbrăcămintea locuitorilor, îmi reamintesc tot ceea ce citisem în poveștile arabe a celor 1001 de nopți”, spune călătorul englez Morritz, citat de George Potra în “Bucureștii văzuți de călători străini”, Editura Academiei Române.

Băutura bună de la han se lasă în picioare, nu se urcă la cap”

Și tot turistul englez Morritz, cu reviewul său citat de George Potra: “Vinurile bucureștenilor ajută desigur la somn, dar nu îngreunează capul, băutura lor bună se lasă în picioare, nu se urcă la cap (..) Se spălau în niște ligheane de aramă, cositorite, căpăcite, frumos lucrate după moda turcească”. Hanurile se aflau unde era “bătaia târgului”, adică în locuri cu vad bun pentru comerț, “se aflau în mizlocul și pe laturile orașului și alcătuiau una dintre notele sale cele mai caracteristice ale Bucurescilor”. Aveau “prăvălii cu o ușă puternică de stejar, acoperite cu table de fer și cu una sau două ferestre mici și armate cu drugi groși de fer. De multe ori ferestrele lipseau cu desăvârșire ( ..). Pimnițele subt aceste clădiri erau adânci, mari, cu ascunzători, cu gârliciuri cotite și cu nește bolți cari înfruntau focul cel mai năpraznic. Hanul avea prăvălii, pivnițe și odăi foarte multe, și mai avea și ascunzători minunat de tăinuite. Poarta era închisă și zăvorâtă, nu mai era cu putință nici să ieși afară, nici să mai intri în han (..).Au rezistat până la focul cel mare din 1847 când, schimbându-se Bucureștiul și felul de a face negoț al comercianților bucureșteni, ele nu mai avură rațiunea de a fi”, G. I Ionnescu-Gion, “ Istoria Bucureștilor”, Editura Fundația Culturală, 1998, pg 441.

turnul, coltea, foto, ludwig, angerer
Turnul Colțea cu rufe pe gard in anul 1859, fotografiat pentru prima dată in istoria sa de Ludwig Angerer.

Prăvăliile hanului aveau de la “bogaserii la ace și cărți de joc”

Cât despre mărfurile neguțătorilor care poposeau la hanuri, sau aveau în ele prăvălii permanente, iată lista lui Nicolae Iorga. “În anul 1775, Neagu Lipțcanul aducea postavuri apusene, citanii, canavețe, tulpane, bogaserii de la neguțătorii asiatici, pe lângă ace și cărți de joc.(..) Ardeleanul Bozenhard avea depozit la București cu 40 de calești întocmite la Viena, cu preț de 2000 de florini bucata”. Bogaseria era acea mătasă fină cu care erau captușite hainele boierești. La București ajungea marfă de la Constantinopole, de la Țarigrad sau adusă de brașoveni, “cari cu brașoavele lor au avut monopol asupra comerțului până în secolul al XVIII-lea”, spune Gion.

“Cel dintâi hotelier despre care vorbesc călătorii a fost Brenner, care, la 1828, a venit cu rușii și a deschis hotel la București”

Hangiii câștigau parale bune. Scăzura însă, când apărură pentru prima oară în București hotelierii, în înțelesul occidental al cuvântului. Aceștia veneau dinăuntru cu alte dichisuri. Cuvântul pasager intră în limba română și rămase vreo 70 de ani. Cel dintâi hotelier despre care vorbesc călătorii a fost Brenner, care, la 1828, a venit cu rușii și a deschis hotel la București. Înaintea lui însă a mai fost un hotel numit Hotel de l’Europe ținut după moda evropenească”, G. I .Ionnescu-Gion, “ Istoria Bucureștilor”, Editura Fundația Culturală, 1998, pg 441.

Astăzi, Biserica Stravropoleos cu hanul ei dispărut a rămas o oază de liniște în Centrul Vechi, ruptă din alte vremuri, o capsulă a timpului. Capsulă pe lângă care trece și călătorul străin, iar dacă nu calcă atent, cu mare băgare de seama, riscă să-și rupă piciorul în capitala noastră evropeană, atât de tare saltă pavajul.

1856, bucurestiul, vazut, de sus, foto Ludwig Angerer.
Prima fotografie panoramică a Bucurestiului realizata de Ludwig Angerer in anul 1856, cadru luat din Gradina Publică cu vedere spre Cotroceni.

Vis a vis de Intercontinental, lângă Biserica Ienei, demolată de Ceauseșcu după cutremurul din 1977, se afla o casă “căptușită cu ferestre dă steclă și puț în curte”

PS

Citiți și descrierea unei case care se află vis a vis de Intercontinental, în vremea hanurilor. “O bună casă boierească, precum e aceea de lângă Biserica Ienei, pe care Răducanu și venețiana Văcărescu, Vinețiana, cum i se zicea, o vând lui Mihai Bărbătescu, se prezintă astfel: “cu grajd, cu cuhnie, cu șopron, cu casă dă jos, cu o casă mai mică, cu o poartă bună, cu puț în curte, cu curtea cu uluci, cu grădina asemenea, cu casele de sus toate grijite, cu paturi, cu lavițe, cu pătăcine (cearșafuri, n.n) “ dă macaturi, cu uși la toate casele, case căptușite cu ferestre dă steclă, asemenea și beciurile iarăș cu paturi, cu laviți, așijderea cu o căscioară ce este din dosul grădinii, cu locșorul ei, cu puț în curte”, Nicolae Iorga, Istoria Bucureștilor, Editura Vremea, pg 114.

biserica, ienei, inainte, de, demolare
Biserica Ienei a fost demolată imediat după cutremurul din 1977 din ordinul lui Ceausescu, desi nu a fost afectata de cutremur. Foto credit arhitect Radu Stefanescu, via „Bucurestiul meu drag”.
biserica, ienei, demolare, 1977
Biserica Ienei a fost demolată imediat după cutremurul din 1977 din ordinul lui Ceausescu, desi nu a fost afectata de cutremur. Foto credit arhitect Radu Stefanescu, via „Bucurestiul meu drag”.
biserica, ienei, demolare
Biserica Ienei a fost demolată imediat după cutremurul din 1977 din ordinul lui Ceausescu, desi nu a fost afectata de cutremur. Foto credit arhitect Radu Stefanescu, via „Bucurestiul meu drag”.

 

Dacă doriți să dășchideți și alte “ferestre dă steclă” din Bucureștiul de altădată, iată ce am mai scris.

“Senzația Bucureștiului de altădată” este o rubrică cu întâmplări de senzație din orașul vechi, de prin carte adunate și pe Internet redate. Ce am mai compus, mai jos:

Cookies