Un fost director al Poliției Capitalei, pe lista șefilor din poliție verificați de MAI

de:
10 iul. 2013
0 Afișari
Un fost director al Poliției Capitalei, pe lista șefilor din poliție verificați de MAI

Oficiali ai Inspectoratului General al Poliţiei Române au declarat că instituţia s-a sesizat în legătură cu informaţiile publicate în presa centrală şi a trimis un raport, miercuri, Corpului de Control al ministrului Afacerilor Interne, competent să facă verificări în cazul ofiţerilor menţionaţi în materialul de presă, scrie rtv.net.

Este vorba despre o presupusă listă apărută într-un material publicat de enational.ro care conţine numele chestorului Florentin Robescu, adjunct al şefului Poliţiei Române, chestorului Claudiu Cucu, directorul Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate şi adjunctul acestuia, chestorul Constantin Bolboşanu, al chestorului Cătălin Dragotă, fost director al Poliţiei Capitalei, în prezent şef al Direcţiei de Ordine şi Siguranţă Publică, al chestorului Tache Bocănială, fost adjunct al Poliţiei Române, şi cel al comisarului şef Liviu Ungureanu.

Din listă rezultă că ofiţerii ar fi trebuit să primească, de la subalternii din Constanţa, peşte şi sticle cu vin şi cu whisky.

Lista ar fi ajuns pe masa anchetatorilor în contextul verificărilor declanşate la sfârşitul lunii mai, la Constanţa, după ce un ofiţer sub acoperire al Direcţiei Generale Anticorupţie, care s-a dat drept traficant de droguri, a fost bătut de doi poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa.

Cookies