Oamenii legii fac cercetări la o școală din București, după ce un elev de 10 ani ar fi găsit un briceag într-o stație de autobuz, iar apoi l-ar fi ascuns în baia școlii. Directorul unității de învățământ din Sectorul 6 a anunțat Poliția, iar acum se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Poliția Capitalei anunță că, joi, 6 martie 2025, în jurul orei 10:45, directorul unei școli din București a sunat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și a anunțat că în incinta unei încăperi din unitatea de învățământ, aflată în Sectorul 6, s-ar fi găsit un obiect tăietor-înțepător.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că aspectele anunțate de director se confirmă.
Ce a rezultat din primele verificări:
Din primele verificări a rezultat presupunerea rezonabilă că obiectul în cauză, găsit în incinta unui grup sanitar, ar fi fost adus de către un elev, în vârstă de 10 ani, din cadrul școlii.
Totodată, în urma verificărilor, oamenii legii spun că elevul ar fi găsit briceagul într-o stație de transport în comun, l-ar fi luat de acolo și, mai apoi, l-ar fi pus în incinta grupului sanitar.
Briceagul a fost ridicat de polițiști, în vederea continuării cercetărilor. Nu au fost persoane rănite.
Precizăm faptul că Polițiștii Capitalei desfășoară în permanență activități de prevenire a oricărui incident sau fapte care pot aduce atingere normelor de conviețuire socială.
Polițiști din cadrul Secției 25 continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. De asemenea, urmează să fie sesizată unitatea de parchet competentă.
Surse citate de News.ro au spus că incidentul a avut loc la Școala „Sfântul Andrei” din Sectorul 6. Directorul adjunct a fost cel care a sunat la 112 și a anunțat că s-a găsit un briceag, cu lama de aproximativ 20 cm, ce era ascuns sub o chiuvetă, în interiorul grupului sanitar.
Aceleași surse au mai spus că elevul care ar fi adus briceagul în școală este în clasa a IV-a și le-a spus oamenilor legii că a găsit obiectul într-o stație de autobuz, l-a luat și l-a ascuns în baie exclusiv pentru amuzament.