Un documentar șocant despre un ginecolog nebun si pervers: Baby God, în premieră pe HBO

Au fost mulți care s-au crezut Dumnezeu și nu au sfârșit-o tocmai bine. Numai Quincy Ernest Fortier, obstetrician-ginecolog, specialist în infertilitate la un spital din Las Vegas, a sfârșit-o bine, bine, cu reputația intactă, fără să fie vreodată tras la răspundere pentru ceea ce a făcut timp de zeci de ani, din 1960 și până în anii 90. Ce a făcut? O mare ticăloșie, în mod repetat. A profitat de buna credință a unor femei care își doreau să aibă copii dar nu puteau să rămână însărcinate pe cale naturală, și, în loc să le insemineze cu sperma soților lor, le-a inseminat cu lichidul lui. Fără ca ele să știe. Acesta este șocantul subiect al documentarului Baby God, în regia lui Hannah Olson, 2020, ce tocmai a avut premiera în România, pe HBO.

“Cum am ajuns pe lume? Cum am fost creat? Cine este tatăl meu?” se întreabă în film câteva zeci de adulți care seamănă între ei pentru că toți au ochi albaștri și un nas ciudățel. Aceeași ochi albaștri și același nas mărișor și ciudățel, fie că sunt bărbați, fie că sunt femei. Seamănă pentru că testele ADN făcute după anii 90 duc la aceeași persoană: tatăl lor este ginecologul Fortier, tipul cu ochi albaștri și nas urât care-a murit la vârsta de 94 de ani și care a avut mii și mii de paciente. Marele și celebrul specialist în infertilitate din Nevada.

Povestea începe în anii 60 când Las Vegasul nu era atât de aglomerat iar subiectul “infertilitate” era considerat a fi tabu. Erau puțini ginecologi și mai puține clinici pentru tratarea infertilității. Fortier este printre primii care deschide în Las Vegas “Womens Hospital”, comunitatea îl laudă și îl respectă pentru asta. Până când mamele încep să se întrebe: dacă bunica mea a făcut parte dintr-un trib de amerindieni, dacă soțul meu era amerindian cu ochi negri și păr negru, iar sperma pentru inseminare a fost prevelata de la el, de ce copilul meu are ochi albaștri?“. Sau: “În familia noastră toți eram mediocri, copilul nostru însă a ieșit foarte inteligent. De la cine a moștenit inteligență?”.

„M-am bucurat când l-am văzut în sicriu, m-am simțit în siguranță”

Documentarul este făcut după toate regulile sale de aur: documentare uriașă, zeci de certificate de naștere găsite și studiate, acte medicale de la ”Womens Hospital”, fire roșii care duc la bebelușii născuți în anii 60, adulții de azi, interviuri cu medicii care au făcut parte din echipa lui Fortier, o reuniune cu câțiva dintre cei înșelați privindu-se pentru prima dată, consternați de cât de mult seamănă între ei. Și mai are ceva, o creștere a ritmului și a dezvăluirilor abominabile, pe măsură ce înaintează în spunerea narațiunii.

De parcă nu era destul ce am aflat, îți mai servește ceva: Fortier insemina cu sperma lui până și virgine, fete de 17 ani care se trezeau însărcinate după un control de rutină la ginecolog. Era atât de simplu cu ele adormite, le injecta lichid seminal proaspăt în cervix (că încă nu se inventase congelarea lui) și aia era tot. Și nimeni nu vorbea despre asta în America, nimeni nu știa. Ba mai mult, omul își molesta cei cinci copii adoptați. “M-am bucurat când l-am văzut în sicriu, m-am simțit în siguranță”, mărturisește unul dintre băieții lui adoptați. Ba și mai mult, Fortier era pervers, s-a circumcis singur în tinerețe, era omul care-a găsit modalitatea de a se reproduce la nesfârșit. Fără ca să fie tras la răspundere și să plătească pe lumea asta, cum spune unul dintre nenumărații săi copii.

„Dar oare eu din ce sunt făcut? Cine m-a făcut pe mine?”

Rămâne trauma copiilor, astăzi adulți, care își spun concluzia dureroasă, după ce au făcut testul ADN: “sunt supărat că știu adevărul, conceperea mea s-a bazat pe o înșelătorie”. Dar, cum e prea târziu ca să mai facă ceva, Fortier fiind decedat, nu pot decât să-și facă operație estetică, să-și modifice măcar nasul moștenit de la nebun, să nu-și mai vadă tatăl când se privesc în oglindă. „Baby God” se termină prin a ne informa că Fortier a avut mii de paciente și nimeni nu poate să știe, adevărata dimensiune a răului făcut. Trebuie să aveți nervi buni și stomac tare pentru Baby God. Eu m-am uitat până la sfârșit pentru că este făcut simplu si curat, fără ca senzaționalul lugubru să fie scos în față, e făcut omenește pentru că este despre oameni care se întreabă “dar oare eu din ce sunt făcut, cine m-a făcut pe mine, cum am apărut pe lumea asta?”.