Un cunoscut lanț de supermarketuri va dispărea din România. Ce se întâmplă cu el

de:
13 apr. 2016
0 Afișari
Un cunoscut lanț de supermarketuri va dispărea din România. Ce se întâmplă cu el

După ce s-au cumpărat magazine de peste jumătate de miliard de euro în ultimii trei ani, un nou nume se conturează ca ţintă a urmatoarei tranzacţii – XXL Mega Discount caută cumpărător, scrie Ziarul Financiar. Lanţul de supermarketuri e scos la vânzare de proprietarii de la Rewe, germanii care au vândut şi operaţiunile Selgros Cash and Carry dar şi lanţul local de supermarketuri Billa. Acum la ofertă ar fi toate cele opt supermarketuri XXL MegaDiscount din România. Sunt magazine pe format destul de mare, cu o suprafaţa medie de 2.500 de metri patraţi şi-o paletă de peste 7.000 de produse vândute la preţuri foarte mici. Locaţia lor poate fi însă punctul forte la vânzare. XXL Mega Discount e prezent în Capitală dar şi în oraşe precum Braşov, Sibiu, Galaţi şi Brăila.

Pentru aceste supermarketuri negocierile deja au început. Printre cei interesaţi ar fi francezii de la Auchan şi Carrefour, dar şi belgienii de la Mega Image, pentru care achiziţia ar însemna un pas făcut în afara Capitalei unde s-au concentrat până acum. Supermarketurile ar intra bine însă şi-n portofoliul Auchan care şi-a făcut deja public planul de a intra şi pe segmentul magazinelor ceva mai mici decât hipermarketurile operate în prezent.

Pe de altă parte, Carrefour a câştigat deja experienţă în afacerile cu Rewe. Ei s-au înţeles la finele anului trecut asupra preluării de către Carrefour a magazinelor Billa pentru care Rewe ar fi primit potrivit zvonurilor din piaţă aproape o sută de milioane de euro. Dacă ar înghiţi şi supermarketurile XXL MegaDiscount , Carrefour ar ajunge, cu tot cu magazinele Billa proaspăt preluate, la aproape 200 de supermarketuri. Astfel ar fi mai aproape de cele mai mari lanţuri – Profi şi Mega Image.

Prin preluarea supermarketurilor rivale se fac tot mai multe extinderi în comerţul modern din România. E o piaţă care generează vânzări de peste opt miliarde de euro în fiecare an şi încet-încet ajunge la maturitate. Fiecare jucător îşi găseşte locul şi-şi concentreatză afacerile. Dacă vinde XXL Mega Discount, Rewe mai rămâne aici doar cu lanţul Penny Market. Sunt însă 175 de magazine sub acest nume în ţară şi Rewe spune că vrea să le extindă.

Cookies