Un copil român de un an şi jumătate a murit după ce i-au fost injectate celule stem în creier

de:
26 oct. 2010
2 Afișari
Un copil român de un an şi jumătate a murit după ce i-au fost injectate celule stem în creier

Procedura a avut loc în luna august, iar unul din doctorii care lucra la clinică, Uta-Kristein Tamaschke, este cercetat penal pentru moartea copilului, ca şi pentru un alt caz, în care un copil a rămas cu sechele ca urmare a unei operaţii similare, cu trei luni înainte. Clinica, numită XCell-Center, a atras mii de pacienţi cu boli incurabile din întreaga lume.

Clinica susţinea că vindecă 17 boli considerate incurabile până atunci, precum scleroza multiplă, autismul, Parkinson, Alzheimer, diabet.

Un tratament cu celule stem de tipul celor propuse de clinică ajungea să coste între 10.000 şi 25.000 de euro, fiind interzis în alte ţări europene.  Tratamentul costa în culegerea de celule stem din măduva pacienţilor şi injectarea lor în alte părţi ale corpului, inclusiv în creier, arată The Daily Telegraph.

Băieţelul de un an şi jumătate, ai cărui părinţi români trăiesc în Italia, a fost injectat în creier cu celule stem, dar a murit ulterior operaţiei.  El a fost dus la un spital aflat în afara oraşului, când starea sa s-a agravat, cu toate că exista un spital la doar cinci minute de clinica respectivă.

Cookies