O fetiţă de cinci ani a murit după ce un zid a căzut peste ea în Bucureşti

de:
15 iun. 2012
0 Afișari
O fetiţă de cinci ani a murit după ce un zid a căzut peste ea în Bucureşti

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Cpitalei, Alexandru Niculae, copilul de un an şi patru luni a fost internat la Spitalul Elias şi este fiul femeii care a fost şi ea rănită din cauza prăbuşirii unui zid de cărămidă, pe strada Mihai Viteazul din Sectorul 1 al Capitalei. Poliţiştii Secţiei 5 au deschis un dosar în care se fac cercetări pentru infracţiunea de ucidere din culpă, scrie Evz.ro.

Poliţiştii şi echipajele medicale, care au ajuns la faţa locului, au constatat că gardul care delimita două imobile s-a prăbuşit peste o fetiţă de cinci ani, una de un an şi patru luni şi o femeie de 29 ani. Fetiţa de cinci ani a fost ucisă în urma prăbuşirii zidului, a declarat, vineri, Alexandru Niculae.

„Medicii de la ambulanţă sosiţi de urgenţă la faţa locului au constatat decesul copilului cu vârsta de aproximativ cinci ani, din cauza unor leziuni incompatibile cu viaţa. Copilul de un an şi patru luni, rănit grav în accident, a fost transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu, iar femeia, la Elias”, a precizat şeful Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI), dr. Alis Grasu, citat de Mediafax.

„Fetiţa este internată la noi, în stare gravă, la secţia de terapie intensivă şi chiar în momentul de faţă este la RMN pentru completarea investigaţiilor. Un traumatism cranian, un traumatism cervical, ăsta e cel mai serios, o fractură de fumur, şi încă o fracturică mică. Traumatismul cervical pune cele mai mari probleme, a declarat Florin Bica, purtător de cuvânt Spitalul Bagdasar Arseni, citată de b1.ro.

Arhitectul-şef al Capitalei spune că autoritatea locală trebuia să emită autorizaţie de construcţie. „Cu anumite măsuri, că atunci acolo semna un inginer care spunea că, de exemplu, nu se poate lăsa aşa, trebuie să îi pui o centură sau ceva de genul ăsta. Se poate prăbuşi şi de la sine aşa, pentru că ajunge la un moment dat în dezechilibru şi se prăbuşeşte”, a spus Gheorghe Pătraşcu, arhitectul-şef al Capitalei.

Potrivit b1.ro, cele două fete se jucau în curte, când zidul de cărămidă a cedat. Mama lor a încercat să-i salveze, dar copiii au fost îngropaţi sub cărămizi.

Cookies