Un copil „blond ca un soare” din Odesa, botezat de o româncă la București. „Mi-am dat seama ce puțin înțelegem din ce le-a făcut războiul acestor oameni”

Svetlana are 40 de ani și a fost educatoare la o grădiniță din Odesa. Când a început războiul, era în pat lângă băiețelul ei, Yaroslav, în vârstă de un an si 3 luni. Dormeau. Soțul ei era plecat la muncă, Oleg lucrează pe un șantier naval din Finlanda. În ziua de 25 februarie, 2022, la ora cinci dimineața, Svetlana s-a trezit în zgomotul terifiant al exploziilor. I-a stat inima de spaimă. Și-a luat copilul în brațe și a fugit spre Republica Moldova. Avea doar hainele de pe ea și o pungă în care a strâns câteva lucruri pentru copil. Cum a ajuns Yaroslav, copilul cu ochi albaștri și părul blond ca un soare, să fie botezat în București și cu ce îl putem ajuta, mai jos.

La Chișinău, mama și copilul au ajuns cu ajutorul unor prieteni. Au făcut aproape 20 ore pe drum, o călătorie epuizantă. Au stat câteva zile la Chișinău, cu gândul să plece spre Germania, acolo unde ar urma să vină și Oleg, tatăl copilului. Voluntarii din Republica Moldova au ajutat-o pe tânăra mama să treacă granița în România, Yaroslav nu avea documente, doar certificatul de naștere. La București, Svetlana și Yaroslav au întâlnit-o pe Anamaria L., o tânără care i-a primit în casa, în familia și în inima ei. Nașa lui Yaroslav, Anamaria, este Director de Resurse Umane la o companie americană din București și are un băiețel în vârstă de 11 ani. M-a rugat să nu-i trec aici numele de familie, pentru că „nu este vorba despre mine, este despre Yaroslav și Svetlana”.

„O mămică în ochii căreia citeam teamă, disperare, epuizare, neputință, în brațe cu un copil mic, blond ca un soare”

Anamaria: „Cum au ajuns la noi? Aurelia Pasăre, Președinta Asociației „Four Change” m-a anunțat pe 27 februarie că are nevoie de ajutor să găsească o cazare pentru o mamă cu copil mic, care fugiseră din calea războiului și m-am oferit să îi primesc la noi acasă. Astfel, eu și familia mea am ajuns să îi cunoaștem pe Svetlana și Yaroslav în seara de 27 Februarie, la ora 20:54, când au ajuns în fața porții noastre. O mămică în ochii căreia citeam teamă, disperare, epuizare, neputință, în brațe cu un copil mic blond ca un soare și cu niște ochi albaștri pătrunzători. Aveau doar o pungă mică plină cu puține lucruri, luate în grabă”.

„Am simțit durerea Svetlanei într-o îmbrățișare, suferință pentru familia pe care a lăsat-o la Odesa, pentru viitorul incert al copilului”

Anamaria: „Svetlana a plâns mult când a văzut că le-am pregătit pijamale, kit de îngrijire și cele necesare pentru ea și pentru copil, și m-a strâns în brațe cu multă forță, neștiind cum să exprime în engleză ce simțea: recunoștința că după atâtea ore de drum pot face o baie caldă, că îi așteaptă o cină gătită în casă, că se poate odihni, iar copilul ei este în siguranță, în sfârșit. Am simțit durerea ei în acea îmbrățișare, pentru familia pe care a lăsat-o în urmă, pentru viitorul incert al ei și al copilului, pentru lucrurile abominabile care se întâmplă în Ucraina acum”.

„Cred că, într-un fel, Yaroslav ne-a ales pe noi și ne-a oferit onoarea să îi fim nași de botez”

Anamaria: „Încă din prima seară, Yaroslav s-a apropiat imediat de noi toți, s-a jucat cu băiatul meu cu mașinuțele, a alergat pisica (uimitor, la el stă să o smotocească), a vrut la mine în brațe, vroia să fie luat în brațe de soț și aruncat în aer ca să se distreze, ne-a îmbrățișat. La culcare mi-a dat un pupic: m-a topit! Se simțea în largul lui în preajma noastră, ceea ce m-a uimit foarte tare, copiii atât de mici nu prea sunt deschiși imediat către oameni străini. Practic, am avut chimie din primul moment și s-a creat o legătură pe care nu prea știu cum să o definesc. Cred că Yaroslav ne-a ales de fapt pe noi, și ne-a oferit onoarea să îi fim nași de botez”.

„Svetlana mi-a spus că simte că dacă s-ar întâmplă ceva cu ea și soțul ei, noi i-am purta de grijă și l-am iubi pe Yaroslav, de aceea să-i fim nași”

Anamaria: „Svetlana mi-a spus că Yaroslav nu este botezat încă din cauza serviciului soțului ei, care a fost mereu plecat. De aceea, nu au găsit oamenii cu care să simtă că Yaroslav are acea legătură specială pe care ea și-o dorea pentru nașii copilului ei. Mi-a spus că a văzut afecțiunea cu care îl înconjurăm pe fiul ei, că este uimită de dragostea pe care ne-o arată Yaroslav (de exemplu, dimineața se trezește și vrea să vină la mine să îi dau o îmbrățișare), și că simte că copilul a ales ca noi să îi fim nași de botez. A discutat cu soțul ei la telefon și m-a întrebat cu emoție dacă suntem de acord să-l botezăm pe Yaroslav. Pentru ea este foarte important acest rol de naș în viața unui copil, Svetlana fiind o persoană cu o puternică credință în Dumnezeu. Mi-a spus că simte că dacă s-ar întâmpla ceva cu ea și soțul ei, noi i-am purta de grijă și l-am iubi pe Yaroslav”.

Biserica ucraineană pentru botez a fost găsită de Anamaria cu google search

Anamaria: „M-am simțit tare onorată să primesc această încredere. Am întrebat-o dacă dorește să boteze copilul în Germania, ca să fie și soțul ei prezent la eveniment. Această discuție se întâmpla sâmbătă 12 martie, la ora 11:30… Am întrebat-o dacă vrea să îl botezăm aici, până pleacă în Germania, a zis că da... așa că am dat google search după o biserică ucraineană în București. Nu știam dacă există, dar îmi doream să aibă parte măcar de un crâmpei de „acasă” la evenimentul copilului ei, unde nu ar fi avut alături pe nimeni din cei dragi. Spre marea mea surpriză extrem de plăcută, am descoperit că în București există Biserica Ortodoxă Ucraineană “Sfântul Petru Movilă”, ctitorită și de familia doamnei Yaroslava Kolotelo. Până la finalul zilei de sâmbătă, am reușit să îi luăm trusoul lui Yaroslav și să fim gata cu toate pregătirile. Toate s-au așezat firesc, parcă Dumnezeu a conlucrat cu noi ca să reușim să organizăm acest botez, deși totul a fost făcut practic de pe o zi pe alta”.

Copilul cu părul blond că un soare a fost botezat la singura biserică ucraineană din București

Ceremonia de botez a fost oficiată de preotul Malcovici Vladimir Clement. Despre biserica ucraineană din București si despre doamna Yaroslava Liubomira Kolotelo am scris aici.

Anamaria: „Svetlana cu preotul au decis să țină ceremonia în limba română pentru că noi, invitații, eram toți români, iar doamna Yaroslava s-a oferit să o facă parțial în ucraineană – a fost incredibil. Deși Yaroslav a și plâns, căci nu prea înțelegea ce i se întâmplă, a fost un moment încărcat de emoții. A fost ceva atât de frumos. A participat și doamna Yaroslava și câțiva voluntari de etnie ucrainieană de la biserică, am simțit cum gândurile lor bune se revarsă către noi. Când au cântat în cor, în limba ucraineană, am fost foarte emoționați”.

„M-am rugat ca Yaroslav să aibă o viață frumoasă, ferită de pericole, să se bucure de copilărie și să nu vadă ororile războiului”

Anamaria: „Yaroslav a primit prima împărtășanie și am aflat că numele lui a fost ales după cel al Sfântului Yaroslav cel Intelept, marele cneaz care a zidit Catedrala Sfânta Sofia din Kiev. M-am rugat ca Yaroslav să aibă o viață frumoasă, ferită de pericole, să se bucure de copilărie și să nu vadă ororile războiului. Deși, nu știu când va avea ocazia să crească în țara în care s-a născut, îi doresc să se integreze ușor acolo unde vor decide părinții lui să se stabilească și să aibă o copilărie frumoasă și lipsită de griji”.

Anamaria: „ La botez, i-am proiectat gânduri bune pentru viitorul lui, mi l-am închipuit în prima zi de grădiniță, apoi de școală, apoi adolescent, la prima lui întâlnire (cu ochii lui albaștri, părul bond și gropitele din obraji, probabil că va avea parte de multe întâlniri). Apoi, sa meargă la facultate, la concerte, apoi sa-l vedem adult vrednic și responsabil care își întemeiază o familie, cu un viitor frumos, având speranța în suflet că nu va simți dezrădăcinarea de țara în care s-a născut. Și cu speranța că îi vom fi alături când va avea nevoie, cu uimire în suflet că o astfel de oroare, pe care o reprezintă războiul, a făcut ca familiile noastre să se întâlnească și să împărtășească un moment atât de frumos”.

B365.ro: Ce speră, ce crede, ce spune mama copilului? De când nu mai are vești de la cei rămăși în Ucraina?

Anamaria: „In primele zile, la noi acasă, Svetlana nu a făcut decât să plângă (a descărcat tot stresul și frica acumulate), să ne arate recunoștință pentru orice gest mic de normalitate. A fost efectiv copleșită de tot ce a primit. Vecinii din cartier au donat îmbrăcăminte pentru ea și copil-nu înțelegeam de ce îmi tot spune că nu va păstra decât minimul necesar, credea că va plăti pentru lucrurile primite-prietenii nostri, familia și cunoscuții au trimis bani ca să le luăm cele necesare. Am încercat să îi oferim intimitate și spațiu ca să se liniștească, să se adapteze la noua realitate, să înțeleagă ce li s-a întâmplat, să se odihnească și să își dea seama ce dorește să facă mai departe”.

Bunicii copilului au rămas la Odesa; trăiesc sub teroarea bombardamentelor

Anamaria: „În Ucraina, Svetlana a lăsat-o în urmă pe mama, sora și pe fratele ei, ei sunt la Odesa acum. Familia soțului ei a rămas în Kherson. Mama Svetlanei a rămas în apartamentul ei din Odesa și nu sunt adăposturi anti-bombe în apropiere, iar Svetlana stă permanent cu teamă pentru ea. Îmi spune constant că simte cum inima ei este ruptă în două, pe de o parte a trebuit să se gândească la siguranța copilului ei, fiind nevoită să părăsească Ucraina și este recunoscătoare că este în siguranță, se consideră norocoasă. Pe de altă parte, sufletul ei suferă pentru țara si familia pe care a fost forțată să o lase în urmă”.

„Încearcă să găsească puterea să ierte, să își continue viața până când „se va termina totul și se va întoarce înapoi acasă”

Anamaria: „Ce m-a impresionat cel mai mult este faptul că Svetlana nu se consideră o victimă, încearcă să rămână optimistă și pozitivă, deși stă cu ochii pe știri non-stop. Încearcă să găsească putere să ierte, să își continue viața până când „se va termină totul și se va întoarce înapoi acasă”. Nu concepe altfel, nu se gândește că va merge în Germania să se stabilească, chiar și pe termen scurt, ci că merge temporar, până se rezolvă situația acasă. Crede cu tărie că țara ei este apărată de oameni puternici și curajoși, cu o voință de fier. Speră la o victorie ca să se întoarcă acasă. Crede cu tărie în asta și se roagă pentru fiecare ucrainean”.

„Ceea ce își doresc cu adevărat acești oameni care fug de război, noi nu avem cum să le oferim sau să le cumpărăm, dar îi putem ajuta”

B365.ro: Cei care citesc articolul cu ce pot ajuta?

Anamaria: „Am stat o zi întreagă în fața ambasadei să îl înregistrăm pe Yaroslav pe pașaportul Svetlanei (el venind doar cu certificatul de naștere), cu vântul rece care îmi intra pe sub haine. Am realizat cât de puțin înțelegem din tot ce au putut oamenii aceștia trăi de când a început conflictul. Oamenii aceștia au mers zeci sau sute de kilometri prin ploaie, frig, chiar zăpadă, cu copii mici în brațe, sau cu animalele de companie, cu o geantă în spate (dacă au avut noroc să apuce să ia ceva cu ei când au fost forțați să își părăsească casele). Iar ceea ce își doresc cu adevărat nu avem cum să le oferim sau să le cumpărăm noi. Planul Svetlanei mai departe este să plece în Germania, soțul ei finalizează în prezent un contract pe un șantier naval, care va dura câteva luni, urmând să se reunească cu ei în Germania)”.

„Vă vor fi foarte recunoscători dacă ne ajutați cu căutarea de o locuință socială pentru perioada de ședere în Germania, cu informații, cu orice”

Anamaria: „Prin rudele noastre din Germania i-am găsit Svetlanei cazare temporară în Dusseldorf, urmând ca atunci când ajunge acolo să aplice pentru statut de azil temporar. Acum strângem bani cu prieteni nostri să le luăm biletele de avion, să aibă de cazare și întreținere, până vor rezolva cu actele. Vă vor fi foarte recunoscători dacă  ajutați cu căutarea de locuințe sociale pentru perioada de ședere în Germania. De asemenea, ar fi utile indicații despre pașii de urmat pentru aplicarea pentru azil temporar – având în vedere că nu cunoaște limba germană și fiecare land are reguli diferite, iar procedura de aplicare este în limba germană. Ar fi utile și donații în bani – sigur vor avea nevoie când ajung acolo”.

Cine vrea să ajute, aici suntem, ca să vă punem în legătură cu Svetlana și Yaroslav, copilul care într-o dimineață s-a trezit speriat de explozii, iar viața lui s-a schimbat pentru totdeauna.