Un contabil care care se ocupa de două școli din București este acuzat că, timp de șase ani, ar fi delapidat peste 1,2 milioane de lei din fondurile unităților de învățământ.
Iar banii furați i-ar fi cheltuit în scop personal.
Joi, 6 noiembrie, în cadrul operațiunii Jupiter 4, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, organele de poliție din cadrul D.G.P.M.B. – Poliția Sectorului 5, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară pe raza Municipiului București.
Mandatele au fost aplicate într-un dosar penal având ca obiect infracțiunea de delapidare în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă emis de Parchetul de pe lângă Judecătoia Sectorului 5 București.
Se pare că, un contabil care care se ocupa de două școli din Capitală a fost acuzat că timp de șase ani, ar fi delapidat peste 1,2 milioane de lei din conturile unităților de învățământ.
Iar bani furați i-ar fi cheltuit în scop personal.
În calitate de contabil al unei școli publice din Sectorul 5, București, suspectul B.A., în perioada 2019-2025, a efectuat în mod nejustificat un număr de 219 viramente bancare în valoare de aproximativ 1.000.000 lei din contul unității școlare în conturile sale personale, însușindu-și astfel pe nedrept suma respectivă.
Totodată, în calitate de contabil al unei alte școli publice din Sectorul 5, București, suspectul B.A., în perioada 2021-2025, a efectuat în mod nejustificat un număr de 24 viramente bancare în valoare de aproximativ 200.000 lei din contul unității școlare în conturile sale personale, însușindu-și astfel pe nedrept suma respectivă, se arată în comunicat.
Bărbatul a a efectuat în mod nejustificat un număr de 219 viramente bancare în valoare de aproximativ 1.000.000 lei din contul unității școlare în conturile sale personale.
Cercetările sunt în continuare efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul D.G.P.M.B. – Poliția Sectorului 5, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.