Polițiștii din București au deschis o anchetă după ce un angajat al unui restaurant din Sectorul 1, cetățean israelian, a fost amenințat cu un pistol de către un alt bărbat, care i-a adresat înjurături rasiste. Suspectul, un bărbat de 48 de ani, a fost plasat sub control judiciar.
Ancheta a fost deschisă după ce polițiști de la Secția 1 Poliție au fost sesizați, pe adata de 19 iunie, cu privire la faptul că, în decursul aceleiași zilei, un bărbat de cetățenie israeliană ar fi fost amenințat cu un pistol de către un alt bărbat, fiindu-i adresate totodată înjurături cu caracter rasist, a informat, miercuri, 7 august, Poliția Capitalei, potrivit News.ro.
Următoarea zi a fost identificat și depistat un bărbat de 48 de ani, care a fost reținut pentru 24 de ore. Apoi a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că un bărbat, în vârstă de 48 de ani, ar fi amenințat cu un pistol și ar fi proferat injurii unui angajat al unui restaurant din Sectorul 1. La data de 20 iunie polițiștii Secției 1 Poliţie au identificat și depistat un bărbat, în vârstă de 48 de ani, față de acesta fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Poliția Capitalei a transmis că au fost confiscate două arme de tip airsoft, în vederea continuării cercetărilor.
Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 1 Poliție pentru amenințare, răspândirea, vânzarea sau confecționarea de simboluri cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, sub supravegherea Parchetului de pe lânga Judecătoria Sectorului 1.
Te-ar mai putea interesa și: